X 

Cele mai comentate

zilnic     săptămînal     lunar     anual    
Republica Moldova pornește negocierile de aderare la UE cu două importante accente
15 dec. 2023,, 14:42   1
Republica Moldova pornește negocierile de aderare la UE cu două importante accente Pregătirea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a început din această dimineață, prin stabilirea unei agende ambițioase de progres ale țării noastre pe principalele capitole, împreună cu Comisia Europeană, a declarat la Bruxelles, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu. Î
Scene de groază în Ucraina Un consilier local a detonat două grenade în timpul unei ședințe
15 dec. 2023,, 16:00   1
Scene de groază în Ucraina. Un consilier local a detonat două grenade în timpul unei ședințeUn membru al consiliului local dintr-o localitate din vestul regiunii Transcarpatia, din Ucraina, a detonat două grenade în plină ședință, într-o încăpere plină de oameni. Potrivit informațiilor preliminare, 26 de persoane au fost rănite, dintre care șase în stare gravă. Nu este clar dacă oficialul care a
Lipsă de profesori în școlile din țară Perciun Este nevoie de 30 de ani pentru a acoperi acest deficit
15 dec. 2023,, 16:15   1
Lipsă de profesori în școlile din țară. Perciun: "Este nevoie de 30 de ani pentru a acoperi acest deficit"În școlile de țară lipsesc în jur de 7 mii de cadre didactice. Și deși anual în medie sînt o mie de absolvenți ai științelor educației, doar 200 dintre ei vin să se angajeze în sistem. Totodată, din numărul total de profesori care activează, circa 30% sînt pensionari.
Parlamentul va organiza audieri publice pe procesul recuperării banilor furați în frauda bancară
15 dec. 2023,, 16:28   1
Parlamentul va organiza audieri publice pe procesul recuperării banilor furați în frauda bancarăSăptămîna viitoare, Parlamentul Republicii Moldova va organiza audieri publice pe procesul recuperării banilor furați în frauda bancară, așa-numitul "furtul miliardului". Despre acest lucru a anunțat președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian. El a precizat că Parlamentul
Protest în fața casei lui Spînu
15 dec. 2023,, 19:22   1
Protest în fața casei lui SpînuMai multe persoane au protestat în fața casei ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Oamenii cer demisia oficialului, afirmând că el s-ar face vinovat de moartea celor două persoane găsite în mașina blocată în zăpadă, în raionul Căușeni, la data de 27 noiembrie. Cu pancarte în
Parlamentul a adoptat Strategia securității naționale a Republicii Moldova
15 dec. 2023,, 19:31   1
Parlamentul a adoptat Strategia securității naționale a Republicii MoldovaProiectul de hotărîre pentru aprobarea Strategiei securității naționale a Republicii Moldova a fost adoptat cu votul a 59 de deputați. STRATEGIA de securitate națională a Republicii Moldova este inițiativa legislativă a Președintei țării, Maia Sandu. Potrivit notei informative a documentului, adoptarea Str
A fost aprobat proiectul de lege privind modificarea Codului electoral și Legea privind partidele politice
16 dec. 2023,, 11:45   1
A fost aprobat proiectul de lege privind modificarea Codului electoral și Legea privind partidele politiceUn PROIECT de lege care are drept scop îmbunătățirea procesului electoral, precum și asigurarea transparenței și echității în desfășurarea alegerilor a fost votat în prima lectură de Parlament. Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”,
Opoziția despre deschiderea negocierilor de aderare la UE E o decizie geopolitică
16 dec. 2023,, 18:20   1
Opoziția despre deschiderea negocierilor de aderare la UE: „E o decizie geopolitică”Spre deosebire de guvernare, opoziția privește mai reticent alinierea Moldovei la startul negocierilor de aderare. Comuniștii dar și socialiștii admit că votul de la Bruxelles este un succes, doar că, în viziunea lor, PAS nu are nicio atribuție. Opoziția susține că e prea devreme să ne bucurăm, deoarece ne
Ion Gutu România tinde să absoarbă Moldova
16 dec. 2023,, 18:20   1
Ion Gutu: România tinde să „absoarbă” MoldovaRomânia este dornică să absoarbă Moldova și o atacă în toate privințele, iar scopul ultim este cîștigarea teritoriilor republicii noastre. Această opinie a fost exprimată de fostul viceprim-ministru al Moldovei Ion Gutu în cadrul emisiunii Morari live, transmite Noi.md. El a remarcat că România, mama un
Plahotniuc mai este căutat Ce spune Maia Sandu
16 dec. 2023,, 11:37   1
Plahotniuc mai este căutat? Ce spune Maia SanduPreședinta Maia Sandu a fost întrebată dacă se mai cunoaște astăzi unde se află și dacă mai este căutat fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc. „E o întrebare către sistemul de justiție, către procuratură. Din câte cunosc eu și din câte s-a vorbit și în spațiul public, se lucrează pentru identificarea
Dan Perciun intenționează să lichideze satele înființate de Ștefan cel Mare
16 dec. 2023,, 15:11   1
Dan Perciun intenționează să lichideze satele înființate de Ștefan cel MareMinistrul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Dan Perciun, nu consideră necesară salvarea satelor muribunde ale țării. El e de părere că exodul din sate, care se accelerează după închiderea școlilor mici, este o decizie foarte corectă a familiilor care, plecînd din sat, obțin în centrele raional
Turcia România și Bulgaria vor semna în ianuarie un tratat privind curățarea minelor din Marea Neagră
17 dec. 2023,, 14:22   1
Turcia, România și Bulgaria vor semna în ianuarie un tratat privind curățarea minelor din Marea NeagrăTurcia, România și Bulgaria intenționează să semneze în ianuarie un acord privind deminarea în comun a minelor din Marea Neagră, a declarat ministrul turc al Apărării, Yasar Guler, la 16 decembrie, potrivit Reuters, preluat de Agerpres. Timp de luni de zile, cele trei țări NATO au condus discuții pe tema m
Cine a fost liderul care la convins pe Orban să plece din sală înaintea votului de la summitul UE
17 dec. 2023,, 16:00   1
Cine a fost liderul care l-a convins pe Orban să plece din sală, înaintea votului de la summitul UEÎn timp ce summitul european din această lună se apropie de final, cancelarul german Olaf Scholz a recunoscut că el a fost cel care l-a convins pe omologul său ungar, Viktor Orban, să părăsească temporar sala Consiliului în timpul discuțiilor privind deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina, însă lideru
Un lot comercial de petarde tăinuite în spațiile mașinii depistate la Palanca
17 dec. 2023,, 16:41   1
Un lot comercial de petarde, tăinuite în spațiile mașinii, depistate la PalancaFuncționarii postului vamal Palanca au supus verificărilor un mijloc de transport de model "Renault", ce se deplasa din Ucraina spre Republica Moldova, avînd la bord un pasager. În urma controlului fizic detaliat, în diferite spații ale automobilului, au fost depistate petarde și artificii, tăinuite în sco
Tehnică militară pe drumurile naționale
18 dec. 2023,, 01:00   1
Tehnică militară, pe drumurile naționaleMilitarii din cadrul Batalionului 22 de Menținere a Păcii execută, în perioada 17 – 22 decembrie, antrenamente la Centrul de Instruire de la Bulboaca. Obiectivul militar de la Bulboaca este situată la 20 – 30 de kilometri de Zona de Securitate a conflictului transnistrean. Potrivit unui comunicat emis de M
Deputatul Radu Marian nemulțumit că nu a putut achita cu cardul în troleibuz
18 dec. 2023,, 11:06   1
Deputatul Radu Marian, nemulțumit că nu a putut achita cu cardul în troleibuzDeputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, s-a arătat nemulțumit de faptul că terminalele de plată instalate în troleibuze nu lucrează. Deputatul a sesizat Primăria capitalei, într-o postare pe rețelele de socializare, atașînd și o fotografie în care se vede că terminalul nu este funcțional
Igor Dodon Moldova trebuie să fie prieten și să comercializeze cu Rusia
18 dec. 2023,, 11:43   1
Igor Dodon: "Moldova trebuie să fie prieten și să comercializeze cu Rusia" Moldova trebuie să fie prieten și să comercializeze cu Rusia, iar obținerea de către Georgia a statutului de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, fără a se alătura sancțiunilor antirusești, demonstrează faptul că în luarea tuturor deciziilor, guvernarea poate reieși din interesele țării și ale poporului
Scandalul din jurul spitalului Toma Ciorbă Usatîi Terenul promis structurilor ONU
18 dec. 2023,, 11:47   1
Scandalul din jurul spitalului Toma Ciorbă. Usatîi: "Terenul, promis structurilor ONU"Liderul "Partidului Nostru", Renato Usatîi, în cadrul ediției sale de pe YouTube, a oferit detalii despre ceea ce se întîmplă în jurul Spitalului de Boli Infecțioase Toma Ciorbă. Potrivit unor surse, suprafața este estimată la 20 de milioane de euro.
Germania propune deportarea refugiaților care ajung în UE în Moldova și Georgia
18 dec. 2023,, 12:30   1
Germania propune deportarea refugiaților care ajung în UE în Moldova și Georgia Vicepreședintele fracțiunii CDU/CSU, Jens Spahn, a propus ca toți noii refugiați "care intră ilegal în UE" să fie trimiși în Ghana, Rwanda sau în țări est-europene din afara UE, precum Moldova și Georgia. "Dacă vom face acest lucru în mod constant timp de patru, șase, opt săptămîni, numărul refugiaților va
Șefii de direcții din învățămînt ar putea ieși la proteste
18 dec. 2023,, 16:29   1
Șefii de direcții din învățămînt ar putea ieși la protesteȘefii de direcții din învățămînt ar putea ieși la proteste, dacă vor fi demiși, după modificările operate de Parlament la Codul Educației. Anunț a fost făcut de șeful Direcției Educației a Primăriei Chișinău, Andrei Pavaloi, pe 18 decembrie. Subiectul a fost discutat, timp de minute bune, și la ședința Pri
Recean A fost foarte important pentru Moldova și Ucraina să obțină împreună la o decizie de a începe negocierile cu UE
18 dec. 2023,, 20:58   1
Recean: "A fost foarte important pentru Moldova și Ucraina să obțină împreună la o decizie de a începe negocierile cu UE"Moldova a fost o țară săracă în ultimii 30 de ani, dar cel mai rău lucru nu a fost chiar acest lucru, ci lipsa de speranță că situația se va schimba în bine. Decizia de a începe negocierile cu UE oferă cel mai important lucru, speranța pentru o schimbare în bine în țara noastră. Acest lucru a fost declarat
Moldova va relua achizițiile de gaz de la Gazprom Ce spune Recean
18 dec. 2023,, 21:47   1
Moldova va relua achizițiile de gaz de la Gazprom? Ce spune Recean „Din toate prețurile care vor exista pe piața gazelor naturale, cetățenii noștri îl vor achita pe cel mai mic”, afirmă premierul Dorin Recean, fiind întrebat dacă Moldova va relua achizițiile de gaze naturale de la Gazprom în 2024. Declarațiile au fost făcute de prim-ministrul Republicii Moldova în c
Recean confirmă că starea de urgență nu va fi prelungită
19 dec. 2023,, 07:15   1
Recean confirmă că starea de urgență nu va fi prelungităStarea de urgență, instituită în Republica Moldova la începutul războiului din Ucraina, se va încheia la sfîrșitul acestei luni și, cel mai probabil, nu va mai fi prelungită. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean în cadrul ediției din18 decembrie, a emisiunii „Новая неделя” de la TV8. Potrivit pri
Ce crede Sandu despre declarațiile premierului cu privire la judecătorii care au dat cîștig de cauză pentru Șansă
19 dec. 2023,, 07:45   1
Ce crede Sandu despre declarațiile premierului cu privire la judecătorii care au dat cîștig de cauză pentru ȘansăȘefa statului susține că nu cunoaște vreo lege care să permită judecătorilor să rămînă în anonimat, după ce au luat vreo hotărîre. Declarațiile au fost făcute în contextul în care premierul țării, Dorin Recean, a dat numele judecătorilor din completul de judecată care au anulat decizia CSE prin care candid
Sandu a spus dacă va candida anul viitor la alegerile prezidențiale
19 dec. 2023,, 09:45   1
Sandu a spus dacă va candida anul viitor la alegerile prezidențialeÎn 2024, în Republica Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale, iar una din întrebările care îi frămîntă pe moldoveni este dacă actualul șef al statului va candida pentru un nou mandat. Întrebată dacă va candida anul viitor la alegerile prezidențiale, Maia Sandu a evitat să dea un răspuns, însă a spus că
Începerea negocierilor cu UE ar putea ajuta la reintegrarea Moldovei
22 dec. 2023,, 05:00   1
Începerea negocierilor cu UE ar putea ajuta la reintegrarea MoldoveiÎnceperea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană ar putea contribui la reintegrarea Republicii Moldova prin oferirea mai multor instrumente, inclusiv noi investiții. O astfel de opinie a exprimat Iulian Groza, director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), expert în pol
Sondaj Moldovenii își doresc ca odată cu prezidențialele să aibă loc alegeri anticipate parlamentare
19 dec. 2023,, 10:59   1
Sondaj: Moldovenii își doresc ca odată cu prezidențialele să aibă loc alegeri anticipate parlamentare Moldovenii își doresc ca odată cu alegerile prezidențiale să aibă loc și alegeri parlamentare anticipate. Cel puțin asta arată datele unui nou sondaj de opinie făcut public astăzi de IMAS. Astfel, 67% din respondenți au spus că sînt de acord ca alegerile prezidențiale și cele parlamentare anticipate să
Numărul falimentelor de companii crește în SUA și în Uniunea Europeană
19 dec. 2023,, 21:30   1
Numărul falimentelor de companii crește în SUA și în Uniunea EuropeanăNumărul falimentelor de companii este în creștere în națiunile dezvoltate, mai ales, în Statele Unite ale Americii (SUA) și în țările Uniunii Europene (UE), în contextul majorării costurilor de creditare și pe măsură ce guvernele abandonează programele de mii de miliarde de dolari aplicate pentru susținerea a
Sondaj Mitropolia Moldovei ar trebui să își pătreze statutul actual
19 dec. 2023,, 15:48   1
Sondaj: Mitropolia Moldovei ar trebui să își pătreze statutul actualMitropolia Moldovei ar trebuie să își păstreze statutul actual ca parte a Bisericii Ortodoxe Ruse. Astfel, pentru păstrarea actualului statut și-au exprimat opțiunea 63% din respondenți, pe cînd pentru aderarea la Pat
Interdicția de a candida la alegeri impusă unor membri de partid Ce spune Comisia de la Veneția
19 dec. 2023,, 13:02   1
Interdicția de a candida la alegeri impusă unor membri de partid: Ce spune Comisia de la VenețiaComisia de la Veneția a publicat avizul la proiectul de lege care stabilește criterii de individualizare a restricțiilor dreptului de a fi ales. Mai exact, este vorba de restricțiile de a candida impuse membrilor partidelor politice care au fost declarate neconstituționale, în contextul scoaterii în afara
Anunțul lui Andrei Spînu legat de Aeroportul Internațional Chișinău
19 dec. 2023,, 13:45   1
Anunțul lui Andrei Spînu legat de Aeroportul Internațional Chișinău Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a venit cu un anunț legat de Aeroportul Internațional Chișinău, notează Noi.md. Potrivit ministrului Andrei Spînu, din data de 18 ianuarie 2024, Aeroportul Internațional Chișinău va avea abrevierea RMO (Republica Moldova). "Precedenta abr
PSRM sa întrunit în congres extraordinar Ce decizii au fost aprobate
19 dec. 2023,, 15:22   1
PSRM s-a întrunit în congres extraordinar. Ce decizii au fost aprobateAstăzi a avut loc cel de-al 18-lea Congres al Partidului Socialiștilor, în cadrul căruia au fost adoptate mai multe decizii ce vizează statutul și programul formațiunii. Astfel, a fost modificat statutul partidului și reintrodusă funcția de președinte al partidului.
Putin indică o condiție pentru discuțiile privind Ucraina
19 dec. 2023,, 19:15   1
Putin indică o condiție pentru discuțiile privind UcrainaRusia este gata să negocieze cu Ucraina, Europa și SUA, dar numai ținînd cont de propriile interese. Acest lucru a fost declarat de președintele Vladimir Putin la o reuniune lărgită a conducerii Ministerului Apărării. "Nu vom renunța la ceea ce este al nostru. Asta trebuie să înțeleagă toată lumea. Și î
Noi politicieni au aderat la Mişcarea Respect Moldova
19 dec. 2023,, 17:13   1
Noi politicieni au aderat la Mişcarea "Respect Moldova"Lilia Pogolşa, care a condus anterior Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Eduard Grama, ex-ministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, Igor Curov, ex-secretar de stat al Ministerului Sănătăţii – sînt doar cîteva nume grele care au aderat la Mişcarea Respect Moldova, constituită în vara anului
Peskov spune că Rusia va ocoli noile sancțiuni europene asupra comerțului cu diamante
20 dec. 2023,, 02:00   1
Peskov spune că Rusia va ocoli noile sancțiuni europene asupra comerțului cu diamanteKremlinul a afirmat, marţi, că Rusia va „ocoli” noile sancţiuni europene asupra comerţului profitabil cu diamante, pe care Uniunea Europeană îl consideră o sursă de finanţare a ofensivei ruse împotriva Ucrainei, informează AFP, potrivit Agerpres. Ţările occidentale au adoptat un număr important de sancţiun
CC Procurorii pot obține date despre conversațiile telefonice ale cetățenilor dar cu respectarea anumitor reguli
19 dec. 2023,, 21:06   1
CC: Procurorii pot obține date despre conversațiile telefonice ale cetățenilor, dar cu respectarea anumitor reguliÎn urma examinării cererii pe această temă, președinta CC, Domnica Manole, a explicat că articolul 126 din Codul de procedură penală (CPP) este recunoscut ca fiind constituțional. Cu toate acestea, el "poate fi aplicat doar în cazul respectării depline a regulilor și garanțiilor prevăzute în secțiunea priv
Locuitorii unui municipiu indignați de noile tarife la apă și canalizare
20 dec. 2023,, 10:41   1
Locuitorii unui municipiu, indignați de noile tarife la apă și canalizarePe 12 decembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat tarife mai mari la apă și canalizare pentru locuitorii municipiului Edineț. Astfel, aceștia trebuie să achite pentru un metru cub de apă 32 de lei și 31 de bani, cu peste 60 la sută mai mult. Vestea i-a nemulțumit pe oameni,
Victor Cojocaru despre fuziunea celor două spitale Orice decizie trebuie să fie în favoarea pacientului
20 dec. 2023,, 13:15   1
Victor Cojocaru, despre fuziunea celor două spitale: "Orice decizie trebuie să fie în favoarea pacientului"Șeful Clinicii Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic Republican "Timofei Moșneaga", profesorul universitar Victor Cojocaru spune că orice reorganizare a instituțiilor medicale din țară trebuie să se ghideze în primul rînd de interesul pacientului, transmite Noi.md. Astfel a comentat Cojocaru
A ajuns la Chișinău Ce dispozitiv a primit Armata Națională
20 dec. 2023,, 15:00   1
A ajuns la Chișinău. Ce dispozitiv a primit Armata NaționalăArmata Națională a primit un sistem de supraveghere aeriană. Acesta a ajuns recent la Chișinău, pe cale aeriană. Radarul a fost achiziționat din bugetul național de apărare, prin intermediul unei companii franceze, care a asigurat sprijinul informațional și logistic, notează Noi.md. Potrivit Ministrulu
Audit la Ministerul Educației Ce nereguli au fost găsite
20 dec. 2023,, 17:15   1
Audit la Ministerul Educației: Ce nereguli au fost găsiteÎn cadrul ședinței comisiei de control al finanțelor publice de azi, a fost prezentat raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Educației și Cercetării (MEC) pentru anul 2022. Misiunea de audit a Curții de Conturi a constatat că rapoartele nu prezintă o imagine corectă,
Purtătorul de cuvînt al Guvernului reacționează la declarațiile lui Alexei Lungu Adevărul doare
20 dec. 2023,, 18:04   1
Purtătorul de cuvînt al Guvernului reacționează la declarațiile lui Alexei Lungu: "Adevărul doare"Purtătorul de cuvînt a Guvernului, Daniel Vodă, a venit cu un comentariu după ce liderul Partidului Șansă, Alexei Lungu, a declarat că implicarea lui Dorin Recean și a lui Daniel Vodă în justiția din Republica Moldova este pasibilă de pedeapsă penală. Liderul Partidului Șansă a declarat că după decizia Cur
Ștefan Gligor Politicile interne promovate de PAS sunt absente
21 dec. 2023,, 10:15   1
Ștefan Gligor: ”Politicile interne promovate de PAS sunt absente”Cum se face că, după doi ani și ceva de reformă a justiției, condamnări, excludere din campanie electorală, Partidul Șansă, afiliat lui Ilan Șor, este pe locul trei în sondaje? La această întrebare a răspuns președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, în cadrul emisiunii Puterea a Patra. Potrivit
Ion Chicu Am vrea ca în anul care vine să putem să ne bucurăm de democrație în RM
31 dec. 2023,, 19:00   1
Ion Chicu: ”Am vrea ca în anul care vine să putem să ne bucurăm de democrație în RM”Fostul premier al Republicii Moldova și lider al Partidului dezvoltării și consolidării Moldovei, Ion Chicu, își dorește ca în 2024 moldovenii să aibă parte de cît mai multe întîlniri cu cei dragi, iar țara noastră să fie unul cu adevărat al dezvoltării. ”Stimați prieteni, peste cîteva ore Republica Modova
Republica Moldova printre finaliste topului ţara anului 2023
21 dec. 2023,, 12:45   1
Republica Moldova, printre finaliste topului „ţara anului 2023” Ucraina, dar şi Republica Moldova au fost luate din nou în calcul de revista The Economist pentru a fi desemnate „ţara anului 2023” într-un an marcat de războaie şi derive autoritariste, însă în cele din urmă, alegerea jurnaliştilor s-a oprit asupra unei ţări care a dovedit că se pot cîştiga alegeri şi fără
Bărbații ucraineni care locuiesc în străinătate vor fi chemați să lupte pe front anul viitor
21 dec. 2023,, 19:15   1
Bărbații ucraineni care locuiesc în străinătate vor fi chemați să lupte pe front, anul viitorÎn căutarea de soldaţi suplimentari, ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, vrea să îi cheme acasă anul viitor pe bărbaţii ucraineni care locuiesc în străinătate, informează joi dpa, citată de Agerpres. Bărbaţilor ucraineni cu vîrste cuprinse între 25 şi 60 de ani din Germania şi altele ţări, care
Au fost desemnați învingătorii Concursului republican Limba noastrăi o comoară
21 dec. 2023,, 17:30   1
Au fost desemnați învingătorii Concursului republican „Limba noastră-i o comoară”Concursul republican „Limba noastră-i o comoară” și-a desemnat învingătorii. Cei 12 cîștigători au fost premiați de Ministerul Educației și Cercetării. La ediția din acest an, cu genericul ,,Cuvinte în lectură”, au participat 94 de elevi și cadre didactice din instituțiile de învățămînt primar, gimnazial și l
În casa președintelui Adunării Populare a Găgăuziei și a fiului său au loc percheziții
21 dec. 2023,, 15:48   1
În casa președintelui Adunării Populare a Găgăuziei și a fiului său au loc perchezițiiOfițerii Centrului Național Anticorupție au descins, în această dimineață, la casa conducătorului Adunării Populare a Găgăuziei, a fiului acestuia și a angajaților unei fabrici de producere a distilatelor. În total, aproximativ 30 de persoane, a declarat Dimitri Konstantinov pentru portalul de știri Gagauz
Ce a spus Orban despre asemănarea pozițiilor Ungariei și Turciei în privința aderării Suediei la NATO
21 dec. 2023,, 18:15   1
Ce a spus Orban despre asemănarea pozițiilor Ungariei și Turciei în privința aderării Suediei la NATO Ungaria și Turcia nu au conspirat în privința aderării Suediei la NATO și vor decide independent asupra acestei chestiuni, inclusiv în parlamentele lor naționale. O declarație în acest sens a fost făcută de prim-ministrul Viktor Orban în cadrul unei conferințe de presă de sfîrșit de an. "Nu există un ca
Nicolae Pascaru Politicienii din Chișinău trebuie să fie mai reținuți în declarații
21 dec. 2023,, 20:15   1
Nicolae Pascaru: Politicienii din Chișinău trebuie să fie mai reținuți în declarațiiPoliticienii din Chișinău trebuie să fie mai reținuți în declarațiile lor pentru că la mijloc sînt puse interesele naționale și bunăstarea cetățenilor R. Moldova. Astfel a comentat pentru Noi.md, Nicolae Pascaru, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, expert și lider al organizației "Voievod", dec
Atac armat la Praga Mesajul transmis de Maia Sandu
21 dec. 2023,, 20:06   1
Atac armat la Praga: Mesajul transmis de Maia Sandu Un atac armat a avut loc, pe 21 decembrie, la Universitatea Carolină din Praga. În urma atacului, au fost ucise 11 persoane și cel puțin 30 – rănite. Bărbatul care a asaltat instituția a fost eliminat de forțele de ordine. Atacul a avut loc în după amiaza zilei, în incinta Facultății de Arte a Universități
Cutremure stiri: 502