X 
Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Mocanu a dezvăluit Comisiei de anchetă de unde a aflat despre decesul lui Paciu

1 feb. 2013,, 18:35   Politică
28866 12
Foto: tribuna.md
Liderul Mişcării Populare "Antimafie" Sergiu Mocanu a aflat despre incidentul de la Pădurea Domnească pe data de 3 ianuarie de la un ofiţer activ al Ministerului Afacerilor Interne. Declaraţia a fost făcută de Mocanu, după ce a fost audiat în cadrul Comisie de anchetă, care investighează omorul lui Sorin Paciu, informează Noi.md.

Mocanu susţine că, anume ofiţerul MAI i-a spus, că Procurorul General, Valeriu Zubco, l-ar fi omorît pe Paciu, iar despre asta Mocanu a informat şi Comisia. Liderul Mişcării Populare Antimafie susţine că a solicitat la data de 4 ianuarie unui ofiţer din cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate să afle mai multe informaţii despre acest incident, iar în termen de două zile, acesta i-a spus toate detaliile. Potrivit lui Mocanu, anume aşa ar fi fost posibilă organizarea conferinţei de presă la data de 6 ianuarie, cînd despre tragicul eveniment de la „Pădurea Domnească” a fost înştiinţată mass-media. Întrebat, dacă a propus ca la Comisie sa fie audiat ofiţerul MAI, Mocanu a spus că nu a făcut acest lucru deoarece în Republica Moldova protecţia martorilor este foarte slabă.

Totodată, Mocanu susţine că vice-directorul SIS, Mihai Vrabie, a încercat să distorsioneze ulterior informaţia despre decesul lui Sorin Paciu, prezentîndu-i liderului PL Mihai Ghimpu lista falsă a participanţilor la vînătoare, despre care ulterior a declarat primarul general Dorin Chirtoacă .

Liderul Mişcării Populare "Antimafie" a mai declarat, că a propus în cadrul Comisiei un proiect de lege, care ar permite jurnaliştilor să difuzeze informaţii despre funcţionari publici, demnitari, fără a-i impune ulterior să o dezmintă, dacă informaţia prezintă interes public.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?