X 
Cutremure stiri: 506

Timofti nu acceptă să fie audiat în cazul Paciu. Află motivul

11 feb. 2013,, 15:43   Politică
4594 1
Foto : inprofunzime.md
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, nu va da curs solicitării Comisiei de anchetă în cazul Paciu de a fi supus unor audieri vizavi de incidentul din Pădurea Domnească. Într-un comunicat de presă din partea președinției, șeful statului menționează că, prin solicitarea adresată, membrii Comisiei de anchetă n-au ținut cont de prevederile legale care vizează atribuțiile și îndatoririle șefului statului.

Potrivit președintelui, acestea prevăd că deputații nu pot formula întrebări la adresa președintelui Republicii Moldova, șeful statului neregăsindu-se printre subiecții care pot fi interpelați.

“Într-un singur caz, șeful statului poate da Parlamentului și Curții Constituționale explicații, potrivit art. 89 al Legii Supreme, care nu poate fi invocat în situația de față. Drept urmare, președintele Timofti, fără a submina autoritatea Comisiei de anchetă și fără a prejudicia activitatea acesteia, nu va da curs solicitării Comisiei de a fi supus unor audieri pe acest caz”, menționează sursa citată.

Șeful statului își exprimă încrederea că această Comisie va reuși să stabilească în mod deplin și într-un termen scurt modul în care și-au îndeplinit atribuțiile în acest caz unele instituții ale statului precum Procuratura, Poliția, Serviciul de Informații și Securitate și Agenția de Stat ”Moldsilva”.

Menționăm că Nicolae Timofti urma să fie audiat mîine de Comisia parlamentară de anchetă în cazul Paciu .

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

[No canvas support]
  • Votat 0
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав