Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4081

Coreea de Nord a efectuat cel de-al treilea test nuclear. Coreea de Sud a detectat un cutremur "artificial"

12 feb. 2013,, 10:50   Externe
2412 0
Foto: blogspot.com
Coreea de Nord a efectuat cel de-al treilea test nuclear, în contextul în care mai multe agenţii specializate în monitorizarea activităţii telurice din regiune au anunţat producerea unui seism "artificial" în nord-estul ţării comuniste. Potrivit agenţiei de presă sud-coreene Yonhap, citată de Agerpres, "un seism artificial cu magnitudinea de 5,1 grade a fost detectat în Coreea de Nord", în regiunea Kilju, unde se află complexul Punggye-ri, utilizat pentru testele nucleare. Cutremurul a avut loc la ora locală 11:57 (02:57 GMT).

Centrul american de geofizică USGS a înregistrat o activitate seismică, confirmată de centre de supraveghere a activităţii terestre din Japonia, China şi Coreea de Sud. Potrivit USGS, epicentrul s-a aflat la circa un kilometru adîncime. Centrul pentru seisme din China a anunţat că suspectează că mişcarea telurică a fost de fapt 'o explozie'.

În Japonia, agenţia de meteorologie a subliniat că o mişcare terestră diferită de un seism natural a fost măsurată în Coreea de Nord. Dacă ipoteza unui nou test va fi confirmată, acesta va fi cel de-al treilea test nuclear efectuat de Coreea de Nord după cele din 2006 şi 2009.

La momentul difuzării ştirii, Ministerul sud-coreean al Apărării şi biroul prezidenţial de la Seul încercau să verifice dacă a avut loc într-adevăr o detonare nucleară. Phenianul a avertizat la sfîrşitul lui ianuarie că intenţionează să facă un nou test, explicînd că acesta va fi un răspuns direct la adoptarea unei noi rezoluţii de către Consiliul de Securitate ce i-a impus sancţiuni extinse.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?