Semifinalista preselecţiei naţionale Eurovision 2013, Felicia Dunaf, a lansat videoclipul la piesa – ”Codename Felice”. Clipul a fost filmat într-o uzină părăsită, iar Felicia a jucat rolul unei infractoare misterioase.
“Videoclipul în sine este unul gen Bonnie&Clyde, eu jucînd, respectiv, rolul lui Bonnie. Piesa este despre o fată care se ascunde de ochii lumii”, a declarat Felicia pentru NOI.md.
Potrivit artistei, mesajul piesei este unul profund. “Eu cînt despre emanciparea feminină, despre independenţă şi despre faptul, că fiecare femeie are nevoie să fie susţinută şi iubită de jumătatea sa”, a adăugat ea.
Scenariul videoclipului e semnat de regizorul Octavian Kobzzon Malai. Melodia şi versurile au fost scrise de Eugen Doibani (Natan).
“Eu cred că, odată ce am trecut preselecţia, am şanse egale cu toţi ceilalţi. Deja depinde de mine cum o să mă prezint şi, desigur, mizez pe voturile spectatorilor. Am rivali puternici, ceea ce mă face să muncesc mult mai mult”, a spus Felicia.
Amintim, că Comitetul organizatoric a stabilit că, pe 12-14 martie, vor avea loc semifinalele, iar pe 16 martie – marea finală a preselecţiei naţionale Eurovision 2013.
Adăuga comentariu