X 
Jocurile Olimpice stiri: 120
Transnistria stiri: 1410

Cornel Ciurea: Opoziţia profită de bîlbîielile guvernării

14 mar. 2013,, 15:32   Politică
3913 0
Foto: europalibera.org
Opoziţia din Republica Moldova, reprezentată în special de Partidul Comuniştilor, încearcă să profite din plin de bîlbîielile guvernării. Astfel a comentat pentru "Infotag" expertul IDIS "Viitorul", Cornel Ciurea, protestul de joi al PCRM, care a solicitat organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

"În ultimul timp, guvernarea a comis mai multe greşeli, iar comuniştii încearcă să le exploateze la maximum pentru a reuşi să revină la putere. În aceste condiţii, aflate sub o presiune puternică, partidele din fosta Alianţă sînt obligate să aleagă în cel mai scurt timp un premier şi un Cabinet de miniştri funcţional. Dacă nu vor fi capabile să facă acest lucru, atunci trebuie să plece", a spus expertul.

În opinia lui, în cazul în care nu se va reuşi alegerea premierului în termen de 45 de zile, aşa cum prevede Constituţia, atunci "preşedintele va dizolva Parlamentul şi nu va încerca să răstălmăcească Legea supremă şi să facă uz de cuvîntul "poate" în cazul dizolvării Legislativului".

"Înţelegem cu toţii că nu are rost ca această situaţie incertă să fie menţinută, pentru că este în dezavantajul ţării. Criza trebuie rezolvată rapid", susține Cornel Ciurea.

În ceea ce priveşte rezultatele activităţii preşedintelui Nicolae Timofti pe parcursul primului an de activitate, expertul a menţionat că, "avînd în vedere competenţele limitate ale preşedintelui, Nicolae Timofti a făcut tot ce a putut".

"În acest an, preşedintele mai degrabă a tatonat terenul. Nu cred că a avut o prestanță proastă, deşi în unele situaţii a fost şi neinspirat. Este de remarcat tentativa preşedintelui de a rezolva criza politică, fiind un mediator între actorii politici", a menționat expertul Corneliu Ciurea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?