Jocurile Olimpice stiri: 119
Transnistria stiri: 1453

Ucraina doreşte să majoreze preţul la energia electrică pentru Moldova

15 mar. 2013,, 11:08   Economie
3673 0
Foto: citynews.ro
Compania ucraineană „DTEK Vostokenergo” a propus ca, de la 1 aprilie 2013, preţul energiei electrice livrate Moldovei să fie majorat de la 6,9 pînă la 7,1 cenţi pentru 1kWh. Directorul interimar al ÎS „Energocom”, Andrian Pritula, partea moldovenească nu a acceptat această propunere şi continuă negocierile în vederea micşorării preţului la energia electrică.

„Dorim să obţinem o reducere maximală a preţului la energia electrică ucraineană, iar obiectivul minim este să menţinem actualul tarif de 6,9 cenţi”, a menţionat Pritula. Potrivit lui, compania „DTEK Vostokenergo” este unicul furnizor din regiune care a reacţionat la propunerea „Energocom” de a semna un nou contract privind livrarea energiei electrice pentru necesităţile RED-Nord şi RED Nord-Vest, care aparţin statului. Andrian Pritula a precizat că “Energocom” este dispusă să examineze toate propunerile care vor parveni la solicitarea companiei moldoveneşti.

Premierul Vladimir Filat i-a solicitat, anterior, vicepremierului, ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, să întreprindă toate măsurile pentru semnarea unui nou contract privind livrarea energiei electrice pînă la sfîrşitul lunii martie, subliniind importanţa neadmiterii majorării tarifului. Valeriu lazăr a menţionat că ÎS “Energocom” va încerca în cadrul negocierilor cel puţin să menţină actualul tarif de import al energiei electrice.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?