Jocurile Olimpice stiri: 118
Transnistria stiri: 1453

Morari despre acuzațiile de PR către Procuratura Anticorupție

30 dec. 2016,, 16:24   Politică
4741 5

Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, neagă că acțiunile întreprinse pe dimensiunea luptei cu corupția sînt mimate și că reținerile din ultima perioadă ar fi niște acțiuni de PR, notează NOI.md.

Declarația a fost făcută de Morari în cadrul unui interviu acordat portalului deschide.md. Întrebat de ce în judecată ajunge un număr mai mic de persoane decît numărul celor reținute, iar multe dintre dosare de corupție par să nu aibă o finalitate, procurorul a răspuns: „procurorii recurg la reţineri pentru a putea face acţiunilor de urmărire penală ce nu suferă amînare. De regulă, în operaţiunile noastre, dacă persoana nu colaborează cu ancheta, sînt necesare alte acţiuni de urmărire penale: percheziţii, acumulare de probe, audierea martorilor, examinarea documentelor. În aceste circumstanţe, cerem arest. Cît despre continuitatea dosarelor, trebuie să spun că am informat mass-media cu privire la toate operaţiunile în care a fost implicată Procuratura Anticorupţie în ultima jumătate de an. Problema este şi în preluarea informaţiei noastre sau, mai exact, în interesul presei faţă de aceste informaţii. De pildă, coruperea deputaţilor este un dosar în care avem deja condamnări”, a explicat Morari.

Fiind întrebat dacă există o sincronizare a acțiunilor Procuraturii Anticorupție cu declarațiile din ultima perioadă ale liderului PD, Vlad Plahotniuc, în legătură cu anumite priorități pe dimensiunea infracțională, Morari a respins aceste supoziții.

„Mi s-a mai pus întrebarea asta. dvs., probabil, vedeţi «sincronizări» şi «coincidenţe». Eu nu le văd. Declaraţiile mele făcute atunci cînd am cîştigat concursul pentru funcţia de şef al Procuraturii Anticorupţie le anticipează pe ale lui Vlad Plahotniuc. Dumnealui este politician, eu – procuror. Eu am făcut declaraţii în legătură cu funcţia la care am candidat, pentru că am ştiut în ce scop vin şi ce vreau să fac”.

Șeful Procuraturii Anticorupție a adăugat totuși că „în lupta împotriva corupţiei este importantă şi susţinerea politicului.”
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?