X 
Cutremure stiri: 501

Kim Jong-un a ordonat pregătirea atacului contra SUA

29 mar. 2013,, 10:28   Externe
2945 1
Foto : rfi.ro
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a dat ordin vineri să se facă pregătiri pentru atacuri cu rachete strategice împotriva continentului american şi a bazelor Statelor Unite în Pacific, ca răspuns la zborurile de antrenament cu bombardiere "invizibile" de tip B-2, pe fundalul tensiunilor din peninsulă.

În cazul unei provocări "nesăbuite" din partea americanilor, forţele nord-coreene "trebuie să lovească fără milă continentul american (...), bazele militare din Pacific, inclusiv Hawaii şi Guam, şi pe cele care se află în Coreea de Sud", a declarat Kim Jong-un, citat de agenţia oficială KCNA.

Coreea de Nord nu dispune de tehnologia care să îi permită să lanseze rachete asupra unor ţinte aflate la o distanţă atît de mare, apreciază o majoritate a experţilor.

Potrivit unei surse militare sud-coreene, citată vineri de agenţia sud-coreeană Yonhap, "o intensificare clară" a unor mişcări de vehicule şi persoane a fost detectată la instalaţii nord-coreene de lansare de rachete.


În timp ce tensiunile sînt în creştere în peninsula coreeană, două bombardiere invizibile B-2 au executat zboruri de antrenament joi deasupra Coreei de Sud pentru a sublinia angajamentul american faţă de alianţa militară cu Seulul, în caz de agresiune din partea Nordului.

Kim a declarat că zborurile bombardierelor invizibile au fost mai mult decît o demonstraţie de forţă şi că ele echivalează cu un "ultimatum (al americanilor) arătînd că ei vor cu orice preţ să declanşeze un război nuclear".

Washingtonul face doar rareori publice zborurile sale de antrenament cu avioane de tip B-2, o armă redutabilă, concepută pentru misiuni speciale de bombardare strategică de la mare altitudine (pînă la 15.000 de metri) în spatele liniilor inamice.

Nedectatbil pe radar, zburînd cu o viteză apropiată sunetului, avionul poate să transporte pînă la 18 tone de armament convenţional sau nuclear, ca de exemplu 16 bombe de 900 de kilograme ghidate prin satelit sau opt dintre teribilele bombe de tip GBU-37 "antibuncăr".

Phenianul a ameninţat deja, marţi, Statele Unite cu lovituri asupra bazelor sale în Pacific sau de pe teritoriul lor. Anunţul, difuzat de KCNA, provenea de la comandamentul armatei. De această dată, el provine de la liderul ţării.

Washingtonul a anunţat din nou, joi, că este "pregătit să facă faţă oricărei eventualităţi" provenind dinspre Coreea de Nord, potrivit secretarului american al Apărării Chuck Hagel.

Experţi militari americani notează că, pentru moment, intensificarea retoricii belicoase a Coreei de Nord nu este însoţită de acţiuni militare.

Phenianul s-a abţinut să închidă complexul industrial Kaesong, situat pe teritoriul Coreei de Nord, la cîţiva kilometri de frontieră, exploatat de cele două Corei. Acest complex îi aduce devize străine.

De la începutul lui martie, cînd au fost adoptate noi sancţiuni ONU împotriva Phenianului, Coreea de Nord şi-a intensificat retorica belicoasă, ameninţînd în mod regulat Seulul şi Washingtonul, aliatul acestuia, cu "lovituri militare" şi un "război total".

"Dar nu trebuie să interpretăm acest lucru drept semnul unui război iminent", declară Kim Yong-hym, un expert pentru Coreea de Nord la Universitatea Dongguk. "Este o reacţie aşteptată şi calibrată faţă de mobilizarea (unor avioane de tip) B-2, iar acest joc de-a «te ţin de barbă» cu Statele Unite va continua o vreme", a adăugat el.

Unii experţi consideră foarte puţin probabil un război adevărat - pe care Coreea de Nord este sigură că îl va pierde -, dar se aşteaptă la un gest de nemulţumire din partea nord-coreenilor, asemănător bombardării unei mici insule sud-coreene în noiembrie 2010, cînd au fost ucise patru persoane.

Washingtonul şi Seulul tocmai şi-au consolidat pactul de cooperare militară care stipulează susţinerea Statelor Unite faţă de aliatul lor, inclusiv în cazul unei provocări minore din partea Coreei de Nord.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав