Cancelarul german, Angela Merkel, ar putea avea sîmbătă o discuţie telefonică cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi este de aşteptat ca această conversaţie să se concentreze pe Rusia, a declarat pentru Reuters o sursă familiară cu acest aspect.
Sursa nu a specificat dacă Trump intenţionează să discute cu Merkel despre o eventuală ridicare a sancţiunilor americane impuse Rusiei drept răspuns la intervenţia acesteia din urmă în Ucraina, aşa cum au sugerat unele publicaţii americane.
Însă aceasta a indicat clar faptul că, în cazul în care Casa Albă alege să facă acest pas, UE nu o va urma neapărat, ridicarea sancţiunilor europene rămînînd legată de punerea în aplicare a Acordului de pace de la Minsk.
Preşedintele american, Donald Trump, şi preşedintele rus, Vladimir Putin, au programată o conversaţie telefonică sîmbătă, aceasta urmînd să fie prima lor discuţie de cînd Trump a preluat mandatul, a declarat pentru CNN un oficial din cadrul Administraţiei.
Purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat apoi, pentru agenţia de presă TASS, că Putin şi Trump intenţionează să aibă sîmbătă o discuţie telefonică.
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu