Ce este prioritar pentru Republica Moldova: integrarea europeană sau unificarea țării?

Foto : moldovenii.md

În ultimul timp, în mintea elitei moldovenești de dreapta tot mai des apar planuri de integrare europeană fără Transnistria. Pentru prima dată, acest model a fost propus de Oleg Serebrian, care îi oferea Transnistria Ucrainei în schimbul Bugeacului și ieșirii Republicii Moldova la Marea Neagră. Dar această teorie, la prima vedere inofensivă, ”s-a pricopsit” cu noi detalii, care au degenerat în idei antistatale. În principiu, pentru Oleg Serebrian era importantă debarasarea de Transnistria, care împiedică unirea cu România. De aici și apar astfel de proiecte ingenioase.

*Despre modelele de integrare europeană fără Transnistria

*Modelul național-liberal

Acest model a fost în mod repetat expus de Partidul Național Liberal din Moldova în perioada 2006-2008, apoi și prin gura președintelui român Traian Băsescu. În opinia lui Traian Băsescu, exprimată de el în 2006, Republica Moldova trebuie să formeze un fel de "unie" cu România, ceea ce îi va permite să adere la UE în ianuarie 2007. Național-liberalii moldoveni, la rîndul lor, au propus formarea unui fel de confederație cu România, astfel că Moldova va deveni automat membru al Uniunii Europene. Și niciun cuvînt despre Transnistria.

Acest model este în mare parte utopic. Doar se cunoaște bine poziția UE, Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite ale Americii. E puțin probabil să placă cuiva din Europa ideea retrasării hotarelor și a apariției unui nou jucător major în Balcani. UE cu greu a acceptat să semneze Acordul cu privire la micul trafic de frontieră, dar și acesta pentru cetățenii care locuiesc în limita de 50 km de la UE. În plus, în UE, niciunul dintre marii jucători precum Germania, Franța și Italia nu va vrea să se certe cu Rusia în situația în care cresc anual prețurile la energie. Deja nu mai vorbim despre inadmisibilitatea pierderii RMN și, posibil, a Găgăuziei, despre protestele în masă, creșterea instabilității sociale și a tensiunii, așa cum s-a întîmplat în 2003, în timpul parafării "memorandumului Kozak".

În principiu, acest model a fost o diversiune împotriva Republicii Moldova, unul dintre primele proiecte care au propus renunțarea la malul stîng, în schimbul unirii cu România și, prin urmare, a integrării europene. Planul a atras critici dure din partea societăţii civile. Sondajele ulterioare au arătat că pentru unirea cu România pledează doar 12% din cetățeni, pentru integrare europeană – peste 70% (în 2007). Tertipul cu integrarea europeană, care se bucură de sprijinul maselor, pentru renunțarea la Transnistria și unirea cu România, nu le-a reușit.

*Mai tîrziu, forțele de dreapta au propus un model mai sofisticat de integrare în două etape a Moldovei în UE

Într-o anumită măsură, concepția a fost prezentată publicului de Sergiu Mocanu. Esența este simplă: izolarea Transnistriei, inclusiv prin instalarea posturilor militare și blocadă economică, și măsuri dure întreprinse pentru integrarea în UE fără malul stîng al Nistrului. Apoi, RMN singură se va cere să fie primită în componența Republicii Moldova. Acest model este similar cu cel din Cipru, astfel că utilizarea lui implică multe pericole.

Acest model, odată cu venirea la guvernare a Alianței pentru Integrare Europeană, a început să fie vehiculat tot mai intens pe culoarele puterii. Însă el nu a găsit susținere în rîndul oficialilor europeni, care nu au dorit să creeze puncte fierbinți de instabilitate la frontierele sale, precum și enclave care ar submina din interior Parteneriatul est-european.

Pe lîngă acestea, trebuie să se înțeleagă că, în Republica Moldova, situația este fundamental diferită de cea din Cipru. Pe ambele maluri ale Nistrului este aproximativ aceeași compoziție etnică a populației, care, în cea mai mare parte mărturisesc aceeași credință. Deci, orice comparație cu Cipru, unde dezbinarea s-a produs anume după criteriul etnico-religios, este incorectă. Și Turcia, și Grecia sînt membre NATO. Pe lîngă toate, Grecia este membru al Uniunii Europene, ca și Ciprul grecesc, iar Turcia – candidat la aderare. Această țară așa și nu s-a unificat din anul 2004, cînd Ciprul grecesc a aderat la UE, iar cel turcesc a rămas sub jurisdicția Turciei.

*Europenii sînt pentru divizarea Moldovei pe Nistru?

Cu toate acestea, situația s-a schimbat rapid. Lucrurile au devenit clare atunci cînd Moldova a fost vizitată de președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso (29-30 noiembrie 2012). În discursul său, Barroso a menționat: "Problema transnistreană este foarte actuală, dar nu e cazul să fie legată direct cu termenul scurt de integrare europeană".

Opoziția a izbucnit într-o furtună de critici, spunînd că această declarație poate însemna doar că alianța de guvernămînt examinează posibilitatea renunțării la ideea reglementării transnistrene, ca la cea mai importantă sarcină de păstrare și consolidare a statalității Republicii Moldova.

Ideea privind așa-numita "viteză diferită" de integrare europeană a diverselor regiuni ale Republicii Moldova, fără îndoială, aparține autorităților moldovenești actuale. Fără concursul lor, președintele Comisiei Europene nu ar schimba atît de brusc retorica Bruxelles-ului oficial în ce privește problema restabilirii integrității Republicii Moldova. Pînă de curînd, dezbinarea politico-teritorială a fost considerată în întreaga lume ca fiind principala problemă a țării. Astăzi, se poate presupune, nu mai este considerată.

Vestul nu ar putea, în cele două decenii, să-și revizuiască abordările față de Moldova fără solicitarea insistentă a sistemului birocratic moldovenesc pe post de marionetă. De fapt, admițînd însăși ideea de integrare europeană a unuia dintre malurile Nistrului, UE riscă să legitimeze definitiv împărțirea Republicii Moldova pe șenalul navigabil al rîului. Niciodată pînă acum, niciunul dintre oficialii de la Bruxelles, precum și de la Washington, nu și-a permis o astfel de logică geopolitică.

Dacă e să ne referim la rangul oficialului și să știm că, intenționînd să plece în Moldova (pentru care problema teritorială este principală), el nu poate transmite poziția autorităților UE privind conflictul transnistrean, devine clar faptul că acesta nu este un lapsus.

Mai mult decît atît, prezența în expresie a sintagmei "termen scurt" sugerează că a fost formulată anume poziția. Să cunoști situația din Republica Moldova și UE, precum mecanismul complex de acces în organizație, și să vorbești de "termen scurt" ...

"Termen scurt" pentru Moldova înseamnă, cel mai probabil, unirea cu România. Unindu-se cu țara vecină, Republica Moldova, conform unei scheme simplificate, se pomenește în UE. Într-adevăr Bruxelles admite o astfel de evoluție? Pe de o parte, de ce nu? Oare Serbia nu a fost dezmembrată, iar Kosovo nu a fost recunoscut de un șir de țări europene?

Recent, aceste suspiciuni au fost confirmate și de declarațiile lui Stefan Fule, care a lăsat să se înțeleagă că Republica Moldova va obține regim fără vize după soluționarea conflictului transnistrean. Ce-i drept, mai tîrziu au urmat explicații: chipurile e o eroare de traducere. Legătură între regimul fără vize și reglementarea transnistreană nu există. Ce înseamnă acest lucru, rămîne doar să ghicim.

*Despre prioritatea reîntregirii țării

Moldova trebuie, în cele din urmă, să definească în mod clar ce este mai important: integrarea europeană cu orice preț sau reîntregirea țării?

Doar unul dintre motivele pentru care conflictul rămîne nerezolvat este ciocnirea dintre diferite identități (moldovenească și română, română și rusă și, într-o măsură mai mică, moldovenească și rusă), și chiar un anumit conflict între civilizații. Adică au loc ciocniri între vectorul de dezvoltare european și cel eurasiatic. Nerecunoscuta RMN introduce cadrul de reglementare rusesc, ajustîndu-și legile la cele din Rusia. Moldova, dimpotrivă, implementează norme și legi europene în conformitate cu Planul UE-Moldova și Planul cu privire la liberalizarea regimului de vize.

Apare întrebarea firească, cum poate fi găsit un numitor comun în situația în care există vectori de mișcare diferiți? Și în genere, este posibil așa ceva? Ori Moldova își schimbă vectorul de dezvoltare, ori face o remaniere drastică a întregului sistem de reglementare și chiar ideologic al statului.

Totodată, trebuie să se înțeleagă faptul că problema integrării europene are unele aspecte despre care elitele moldovenești preferă să tacă:

1. Republica Moldova nu poate fi membru al Uniunii Europene, avînd pe teritoriul său un conflict nerezolvat și trupe străine. Întrebare: va fi oare considerat conflictul soluționat prin separarea definitivă a Transnistriei?

2. UE e obosit de extindere. Resursele pentru extindere nu mai sînt, ținînd cont de realitățile unei crize economice prelungite. În vara anului 2013, va fi primită Croația. Și gata. În următorii 10-15 ani, nimeni nu va vorbi despre extinderea UE. Mai degrabă invers – despre comprimarea UE, excluderea Ciprului, Greciei, Portugaliei, Spaniei și altor țări din zona euro. Iar problema aderării Republicii Moldova poate apărea pe ordinea de zi peste 25-30 de ani, nu mai devreme. Doar înaintea ei își așteaptă rîndul Serbia, Bosnia și Herțegovina, Turcia, Albania, Muntenegru...

3. Aderarea la UE este posibilă pe bază de consens al cetățenilor, unica matrice de civilizare, ceea ce în Moldova este imposibil, în principiu. 55% din cetățenii moldoveni pledează în favoarea aderării la Uniunea Vamală (exclusiv Transnistria), iar 54% - pentru aderarea la UE. Țara este polietnică și reprezintă un amestec de cultură slavă, moldovenească, turcă, armenească, evreiască... O atracție unică către UE nu există. Iar odată cu consolidarea Uniunii Vamale, situația se poate schimba în favoarea celei din urmă.

4. Aderarea la UE semnifică reajustarea completă a legislației, a instituțiilor de stat, a societății și economiei. Acest lucru înseamnă de fapt crearea unei noi țări, unui nou popor, unor noi instituții, care nu vor avea nimic comun cu sistemul actual. Pe scurt, aceasta este distrugerea actualei Republici Moldova. Pe lîngă acestea, noi nu avem nimic comun cu UE. Avem diferite matrice religioase (ortodoxă, și nu catolică sau protestantă), lingvistice (moldovenească, rusă, și nu germană, franceză, engleză), sociale (colectivism, nu individualism), culturale (familia, tradiționalismul patriarhal, și nu feminismul, carierismul, legalizarea prostituției, căsătoriilor între homosexuali, a drogurilor ușoare, justiția juvenilă și așa mai departe). Sînt de acord oare cetățenii să-și distrugă instituțiile de familie, biserică, stat, mentalitate și să le schimbe pe cele europene? Aceasta este marea întrebare.

Prin urmare, ideea națională a țării ar trebui să fie unificarea națiunii și a statului, consolidarea principiilor ei spirituale, revigorarea economiei și a coeziunii sociale, creșterea nivelului de trai. Iar toate acestea sînt imposibile fără unificarea țării.

Anume unificarea îi va permite Moldovei să realizeze următoarele obiective:

1. Consolidarea statalității și stabilității la hotare, ceea ce, firește, va atrage investiții, va limita contrabandă, va distruge numeroase scheme frauduloase, va majora semnificativ veniturile la buget.
2. Relansarea economiei, ca urmare a reindustrializării, atragerea de investiții, extinderea pieței interne de bunuri și de muncă. Amintim că, în 1989, în Moldova încă nedivizată, industria constituia 60% din PIB. Astăzi – doar 13%. Anume din cauza conflictului transnistrean, Moldova este ocolită de mulți investitori.
3. Creșterea populației pînă la 4,1 milioane de persoane (în 1989 era de 4,3 milioane)
4. Consolidarea conștiinței naționale a moldovenilor.
5. Creșterea potențialului academic, sportiv și creativ al țării.

*Ce înseamnă aderarea la UE fără Transnistria:

1. În ciuda speculațiilor și trucurilor politice, integrarea în UE fără rezolvarea conflictului transnistrean este imposibilă în principiu, întrucît aici este prezent contingentul limitat al forțelor militare ruse și misiunea de menținere a păcii. Cipru a fost o excepție, deoarece aici conflictul a apărut între două țări membre ale NATO. Rusia nu este membră a NATO, fiind nucleul unui alt proiect civilizațional – Uniunea Vamală (Eurasiatică).

2. Cipru, care a aderat la UE în 2004 divizat, așa și nu s-a unificat. Pentru Moldova, situația poate fi și mai dramatică. Aderarea la UE fără Transnistria va însemna scindarea definitivă a țării și, în cele din urmă, pierderea Transnistriei și Găgăuziei. Mai devreme sau mai tîrziu, RMN va obține independența și Republica Moldova va pierde pentru totdeauna o șesime din teritoriul său.

3. Distrugerea economiei și producătorului național. "Prin aderarea la UE, multe întreprinderi din Republica Moldova vor fi închise – fie din cauza non-conformității cu standardele europene, fie ca urmare a înfrîngerii în competiția cu companii europene și turcești mai puternice", a declarat directorul Institutului de Modernizare a Moldovei, Vladimir Golovatiuc. De această părere este și doctorul în economie Elena Gorelova. Vom deveni o piață de desfacere pentru produsele europene, iar cetățenii vor fi nevoiți să părăsească țara pentru a supraviețui. Deja prin semnarea acordului de comerț liber, produsele europene, care pînă acum erau supuse taxelor, vor fi scutite de aceste proceduri. Dar 60% din bugetul Moldovei este compus din veniturile vamale. Acest lucru nu poate fi numit altfel decît un pumn în inima economiei.

4. Pierderea potențialului demografic și a forței de muncă. Astăzi, Republica Moldova are circa 3,6 milioane de locuitori. Numărul estimativ al populației Transnistriei, la începutul anului 2011, a fost de 518 de mii. Dintre aceștia – aproximativ 40% sînt moldoveni etnici. Deci, formal, în Moldova locuiesc circa 4,1 milioane de cetățeni. Odată cu pierderea malului stîng, țara pierde aproximativ 13% din populație. În plus, există, de asemenea, o problemă morală: acesta doar sînt cetățenii noștri. În istoria modernă, sînt extrem de rare cazurile în care statul renunță la proprii cetățeni, lăsîndu-i în voia sorții. Doar populația este un atribut de bază al statului, alături de teritoriu și putere. Ținînd cont și de faptul că după aderarea la Uniunea Europeană, însăși Republica Moldova va fi părăsită în căutare de lucru o mare parte a cetățenilor săi, în special cei tineri și instruiți, viitorul țării arată destul de vag.

5. Lipsită de Transnistria, Moldova va pierde suveranitatea. Anume Transnistria este o ancoră care o împiedică pe România să înghită Moldova. Odată cu pierderea Transnistriei, integrarea Republicii Moldova în UE s-ar echivala cu integrarea în România. Acest lucru este evident și nu este ascuns de politicienii de dreapta, care spun vag că "în Uniunea Europeană, Republica Moldova și România își vor găsi unitatea". Apropo, de aceea Ghimpu a propus în noua Constituție privarea Găgăuziei de statutul de autonomie și conferirea statutului de raion, adică o unitate administrativă obișnuită.

6. Fără malul stîng, Moldova inevitabil se va româniza. În cazul separării definitive a Transnistriei, românii noștri vor deveni mai activi, învinuind de toate Rusia și pe ruși, iar rusofobia, după cum se știe, este principala armă (și foarte eficientă) a moldo-românilor, puțini, dar foarte agresivi, care vor unirea Republicii Moldova cu România. Așa cum s-a menționat mai sus, fără malul stîng, Moldova are o singură cale – în România. Este de dorit ca Rusia să țină cont de asta în definirea politicii sale față de Transnistria și Moldova. Rusia și președintele ei, Vladimir Putin, după cum arată sondajele, au în persoana poporului Republicii Moldova un prieten. În cazul separării Transnistriei, situația se va schimba radical și acest lucru îl înțeleg bine românii noștri (și cei din România). Înțelege oare Rusia, tolerînd atacurile ostile la adresa Moldovei? Oare merită schimbată o enclavă cu o populație de 500 de mii de persoane și un statut internațional neclar pe o națiune prietenoasă cu o populație de 4,1 milioane de oameni? Dar ce va fi cu acel milion de cetățeni vorbitori de limba rusă care trăiesc pe malul drept al Moldovei?

7. Distrugerea națiunii. Unirea sau neunirea cu Transnistria este alegerea Moldovei, sub aspect identitar și civilizator. Este un fapt cunoscut că majoritatea populației de pe malul stîng se consideră a fi transnistreni sau moldoveni. După cum a anunțat recent șeful nerecunoscutei republici Evgheni Șevciuk, integrarea eurasiatică devine "baza ideii naționale transnistrene și politicii externe a RMN și numai pe această bază este posibil progresul în dialogul cu Chișinăul". În Moldova, elita dreaptă este românizată, se bazează pe concepte euro-atlantice, tratînd statalitatea țării lor drept un proiect temporar, iar națiunea moldovenească, chiar și în dimensiunea ei civică – o confuzie. Această elită, care constă în principal din umaniști, este agresivă, emoțională și puțin educată, slab cunoaște istoria țării sale și nu este capabil să înțeleagă adevăratele interese ale poporului moldovenesc (dar și cel român). Poziția lui Șevciuk și cea a elitei sînt două extreme.

În Moldova, există o elita moldovenească adevărată. Această elită se sprijină pe principiul statalității și este ocupată de economie, afaceri, cultură adevărată. Printre acești oameni sînt medici, muzicieni, ingineri, fermieri, profesori și funcționari, istorici și scriitori. Acești oameni sînt ocupați cu treburi concrete și ei, din păcate, nu au timp să se angajeze în politică. Marea majoritate a acestei elite moldovenești pledează în favoarea relațiilor de prietenie cu partenerii tradiționali (Rusia și țările CSI) și cei noi (UE și SUA). Ele pledează pentru consolidarea națiunii moldovenești, unificarea țării, dezvoltarea suveranității și statalității Republicii Moldova.

A venit timpul ca acești oameni să-și spună cuvîntul.

Mihai SORBALĂ