|
Foto : storystar.ru |
Interpreta Janna Friske a născut pe 7 aprilie, la Miami, un fiu pe care l-a numit Platon spune utro.ru.
Decizia de a naște în SUA, unde s-a și aflat pe durata ultimelor luni, cîntăreața de 38 de ani a luat-o de sine stătător. În opinia ei, nivelul ridicat de deservire și clima blîndă au avut un impact pozitiv în ultimele luni de sarcină. Potrivit unor informații, nașterea a avut loc în același spital în care s-a născut fiica Cristinei Orbakaite, Claudia.
Prietenii cîntăreței afirmă că tatăl copilului este prezentatorul TV, Dmitri Șepelev. Acesta a fost văzut în compania Jannei pe parcursul anului trecut. Perechea nu este căsătorită oficial, dar, cu toate acestea, băiatul a primit numele Șepelev.
Cîntăreața intenționează să rămînă pentru ceva timp în America. Alături de ea, acum se află părinții și sora ei Natalia, precum și tatăl băiatului, Dmitri Șepelev, care a zburat în Statele Unite de îndată ce a aflat de nașterea fiului său.
Janna Friske este cîntăreață, prezentatoare TV și actriță din Rusia. Ea s-a născut pe 8 iulie 1974, din 1996 pînă în 2003 a cîntat în trupa "Blesteașcie", iar apoi a început o carieră solo, acceptînd, de asemenea, să joace în cîteva filme.
Adăuga comentariu