Prim-ministrul Pavel Filip a avut în dimineaţa zilei de joi o întrevedere cu vicepreședintele Consiliului de Administrație „Gazprom”, Valerii Golubev, notează NOI.md.
Oficialii au discutat despresituaţia curentă în domeniul livrării de gaze naturale în ţara noastră de către concernul rus şi posibilităţile de dinamizare a cooperării bilaterale pe acest sector. Astfel, Premierul a menţionat că Republica Moldova a reuşit în 2016 să achite toate cheltuielile curente la consumul de gaze naturale şi a subliniat importanţa negocierii unui acord privind restructurarea datoriilor acumulate anterior.
Totodată, Pavel Filip a solicitat să fie examinată posibilitatea transferării datoriilor acumulate de regiunea transnistreană către SRL „Tiraspoltransgaz” şi ulterior către administraţia regiunii. La data de 1 ianuarie 2017, datoria pentru livrarea gazului în regiunea transnistreană era de 5790,9 milioane dolari SUA sau 88,6 % din datoria totală a SA „Moldovagaz”.
La rîndul său, vicepreședintele Consiliului de Administrație „Gazprom” a salutat dinamica pozitivă înregistrată pe parcursul anului trecut şi a declarat că restructurarea datoriilor istorice poate fi realizată doar în condiţiile menţinerii achitării cheltuielilor curente în proporţie de 100%. În acelaşi timp, Valerii Golubev a spus că solicitările Guvernului de la Chişinău urmează să fie examinate cu noua conducere a SA „Moldovagaz”.
De asemenea, în cadrul întrevederii, a fost prezentat candidatul propus de Ministerul Economiei pentru funcţia de Preşedinte al SA „Moldovagaz”, Vasile Botnari. În context, Premierul a menţionat că experienţa şi abilităţile domnului Vasile Botnarivor contribui benefic la dezvoltarea întregului sector.
ну вот молдавский филипок и засветился у российского перевозчика - теперь будем знать с какого ООО"трансгаз" по ТТН и согласно всем параметрам, принимать НА молдавской таможне поступающего "газового груза" и какое потом молдавский ООО"трансгаз" развозит по региональным ООО-газ ...а те уже до самого ...конечного потребителя ! г-н КАЗАКУ, - теперь готовьтесь с вещами на выход ..а пока что своей придвЕрной аленушке с ангельским голосочком привет передавайте ...и всего самого хорошего! )))
Этот "вице" при Газпроме тоже самое, что и рогозкин - вице при правительстве Медведева - оба прОтотипы некрасовских персонажей , - ...отец, - слышь, - пилит, а я вывожу! :))))
Sper ca acum să înțeleagă toți cine le vrea binele, Dodon, care vrea să le pună pe umeri oamenilor cele 6 miliarde de dolari pe gazul din Transnistria, ori guvernarea care cere ca această datorie să treacă către administrația de la Tiraspol ?
Democratii vedem ca incearca sa scoata MoldovaGaz de sub influienta Rusiei, sper ca le va reusi... Aceasta companie a fost acordata de Sturza si Lucinschi in miinele rusilor si nimeni din politicienii moldoveni pina acum nu a incercat sa faca nimic pentru a o reobtine.
Unde-i boureanul de Igor Dodon? De ce nu-și asumă acesta datoriile de la Transnistria? și boureanul nu se arată deranjat de datoriile care trebuie să le achităm noi pentru Transnistrieni de 6 miliarde, asta-i o nimica toate în comprație cu miliardul furat, care deja e în păroces de recuperare!
Fiecare trebuie să își plătească datoriile sale, dacă Tiraspolul este atît de independent. Eii folosesc banii care-i primesc de la noi pentru energia electrică, și noi trebuie să le achităm datoriile?
с "газопроводчиками" все более менее понятно - а к каким "счетоводам" и в какие кабинеты стекаются все отчеты по ..."водопроводчикам" с "доходами" и "расходами" и обслуживаемый КИЛОметраж ...со всеми качественными показателями, - НАЦ этих "дельцов" не желает зацепить, - как когда-то Гусева за "трубы" - не самого плохого качества, надо сказать, и с организацией производства - можно было бы и лучше, конечно, - если бы на этих "трубах весь "латинский алфабет" не пристроился со своими 2%, то такого беспредела и с приднестровскими долгами тоже не было бы ...и по энергообеспечению - всяких там компаний-прокладок со своими "счетчиками" и "веерными отключениями" - тут Даниель 100% прав , - Стурза столько натворил в свое время, что его уже даже не онлайн можно "законсервировать"!
О чем Филип говорил с вице-президентом "Газпрома"? --- о том история "газоНщиков" умалчивает и называется это коМмерческая тайна !))) если кто-то помнит встречу воронин-гречаная-назарбаев - тот тоже кое-что может понять!))
Решил не отставать от Додона и попиарится на восточном фронте немного. Не знаю, может о чем-то ему и удастся договорится, но уверен что Додон будучи премьером преуспел бы куда больше. Ждем когда социалисты к власти придут.
Adăuga comentariu