Iñaki Urdangarin, ginerele regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, a fost condamnat la şase ani şi trei luni de închisoare pentru fraudă şi evaziune fiscală, informează Euronews.
Soţia acestuia, infanta Cristina, a fost absolvită de acuzaţiile de complicitate, în urma investigaţiilor.
Aceasta va trebui însă să plătească o amendă de 165.000 de euro pentru că deţine responsabilitate administrativă.
Fost campion olimpic de handbal, Iñaki Urdangarin a fost acuzat că s-a folosit de poziţia sa în cadrul familiei regale pentru a obţine contracte în Insulele Baleare şi Valencia, prin intermediul unei societăţi cu scop nelucrativ, Noos, pe care o prezida.
În anul 2015, Regele Spaniei, Felipe al VI-lea a decis să îi retragă titlul de ducesă surorii sale, infanta Cristina, ce era anchetată pentru delicte fiscale, într-un scandal de corupţie care îl implica şi pe soţul său.
Adăuga comentariu