X 
Cutremure stiri: 500

Un fost deputat confirmă că majoritatea parlamentară va fi resetată

27 feb. 2017,, 12:21   Politică
4443 6

Deputatul neafiliat Nae-Simion Pleşca, fost liberal-democrat, nu exclude o reconfigurare politică a actualei majorități parlamentare, informează NOI.md.

Demnitarul a declarat într-un interviu pentru tribuna.md că susține ideea resetării Coaliției, dar nu a precizat cine ar putea adera la alianță sau, din contra, ar putea fi exclus.

„Nu neg o astfel de transformare, chiar o consider necesară și, cu siguranță, mă voi regăsi printre cei care vor pleda pentru implementarea programului de guvernare și a recomandărilor UE pentru realizarea Planului de acțiuni pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a punctat Pleșca.

Întrebat dacă Guvernul Filip își va exercita mandatul pînă la capăt sau va demisiona, deputatul a menționat că nu vede în prezent motive pentru schimbarea componenței executivului. „Pașii siguri și constanți ai Guvernului Filip, simțiți deja în societate, vor contribui la beneficiul cetățenilor și, de aceea, cred că nu sînt motive de demisie, ci dimpotrivă, e foarte indicat să-şi ducă mandatul pînă la sfîrșit”, a spus deputatul.

Potrivit lui, „schimbarea frecventă a guvernelor, în funcție de culoarea politică, tergiversează reformele și parcursul european al țării”. El a mai remarcat că timp de un an cabinetul de miniștri a întreprins consecvent acțiuni și a demonstrat că poate obține rezultate.

Menționăm că Nae-Simion Pleșca se regăsește printre cei opt deputați PLDM care au părăsit fracțiunea la începutul anului 2016, alăturîndu-se majorității parlamentare nou-formate.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав