Cutremure stiri: 500

Circa 600 de tineri vor fi încorporaţi în unităţile militare ale Armatei Naţionale

17 apr. 2013,, 09:00   Societate
3052 0
Foto : ovesti.ru
A început încorporarea tinerilor în unităţile militare ale Armatei Naţionale. Potrivit Ministerului Apărării, recruții vor fi înrolați în două etape.

Astăzi a început prima etapă, care se va încheia mîine. În prima zi, la centrele militare teritoriale din toată ţara au fost încorporaţi 350 de tineri, iar restul recruților urmează să fie încadraţi în serviciul militar în termen mîine, 17 aprilie.

„Conform procedurii de încorporare, recruţii vor fi detaşaţi la centrele de instruire din garnizoanele Bălţi şi Cahul. Timp de cinci săptămîni, ei vor urma cursul de instruire militară iniţială. Ulterior, tinerii soldaţi vor depune jurămîntul de credinţă Patriei”, a declarat şeful adjunct al Direcţiei personal din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, colonelul Sergiu Voinu.

A doua etapă va avea loc în luna iulie curent. Potrivit lui Voinu, atunci vor fi recrutaţi 550 de tineri.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, în perioada aprilie-iulie curent, în Armata Naţională urmează să fie înrolaţi 1150 de tineri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав