X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4078

Eduard Harunjen şi-a desemnat adjuncţii

9 mar. 2017,, 17:05   Societate
3372 2

Procurorul General, Eduard Harunjen, şi-a desemnat astăzi adjuncţii, candidaturile acestora fiind acceptate de Consiliul Superior al Procurorilor.

Este vorba despre Mircea Roşioru, Igor Popa şi Iurie Garaba.

Potrivit noii Legi cu privire la Procuratură, adjuncţii Procurorului General sînt numiţi în funcţie fără concurs, prin ordinul Procurorului General, cu acordul scris al Consiliului Superior al Procurorilor.

Mircea Roşioru are 37 de ani şi pînă în prezent a deţinut funcţia de Şef al Direcţiei judiciare a Procuraturii Generale, fiind, începînd cu anul 2014, ales şi Preşedinte al Consiliului Superior al Procurorilor. Şi-a început activitatea în cadrul organelor Procuraturii în anul 2001, perioadă în care a deţinut mai multe funcţii în procuratura raionului Hînceşti, Procuratura Anticorupţie, mai apoi în cadrul Direcţiei pe care a condus-o pînă în prezent.

Igor Popa are 40 de ani, şi-a început cariera în cadrul organelor Procuraturii în anul 1999, deţinînd pe parcurs mai multe funcţii în procuraturile sectoarelor Centru şi Rîşcani, şef al secţiei exercitare a urmăririi penale în cauze excepţionale a Procuraturii Generale, procuror pentru misiuni speciale, procuror al sectorului Rîşcani al capitalei, iar începînd cu anul 2015 a condus Procuratura municipiului Chişinău.

Cel de-al treilea adjunct al Procurorului General - Iurie Garaba a fost reconfirmat în această funcţie.

Potrivit legislaţiei, în funcţia de adjunct al Procurorului General poate fi numită persoana care are o experienţă de cel puţin 7 ani în funcţia de procuror, în ultimii 3 ani activează în funcţia de procuror şi dispune de capacităţi organizatorice.

Prin ordinul Procurorului General, noilor adjuncţi le vor fi repartizate domeniile de competenţă şi le va fi stabilită ordinea substituirii Procurorului General în cazul absenţei sau al imposibilităţii de exercitare a funcţiilor sale.

Mandatul adjuncţilor Procurorului General se încheie odată cu mandatul Procurorului General, însă aceştia continuă să-şi exercite atribuţiile pînă la numirea adjuncţilor noului Procuror General.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?