Jocurile Olimpice stiri: 120
Transnistria stiri: 1410

Cheltuielile tratamentului în afara ţării vor fi compensate

11 mar. 2017,, 14:45   Societate
2951 2

Statul va restitui parţial cheltuielile suportate de pacienţii care sînt nevoiţi să se trateze peste hotare, dacă tratamentul respectiv nu poate fi asigurat în ţară.

Potrivit ministrului sănătății, Ruxanda Glavan, aşa se va proceda în situaţia în care un pacient, cu diagnostic stabilit, a fost consultat de specialiştii din ţară și aceștia au emis o concluzie că nu poate fi tratat în Republica Moldova. Concluzia respectivă urmează să ajungă la comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii împreună cu cererea din partea pacientului, dar şi cu un set de documente, transmite IPN.

La cerere se va anexează factura de la instituţia medicală din afară, dacă pacientul a identificat unde se poate face tratamentul necesar, cu costul tratamentului respectiv şi dovada faptului că este programat la intervenţie. De asemenea, pacientul trebuie să prezinte şi poliţa de asigurare medicală obligatorie.

Dacă într-adevăr se stabileşte că intervenţia nu poate fi efectuată în Republica Moldova, pacientului i se comunică suma care poate fi alocată de către stat. Pacientul se deplasează la instituţia medicală din afară, beneficiază de tratament şi revine cu toate actele care demonstrează că a beneficiat de serviciul medical, costurile acestuia şi abia atunci i se restituie suma stabilită iniţial, a mai declarat ministrul Ruxanda Glavan.
Potrivit regulamentului, suma compensată nu poate depăşi 25% din costul total al tratamentului. Însă sînt şi situaţii cînd suma alocată poate fi majorată.

Totdată în cazul în care pacientul decide să se trateze în străinătate, iar comisia ministerului nu confirmă această necesitate, cheltuielile suportate nu vor fi compensate.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?