Directorul executiv al Asociației ADEPT este de părere că guvernarea trebuie să ofere mai multă informație cu privire la incidentele atestate în relația diplomatică dintre cele două țări.
„Interpretarea mea este că nu există fum fără pară, fără foc. Deci, există ceva în această situaţie exprimată prin acest demers. Eu cred că există motive pentru îngrijorare, în special pentru autorităţile din Chişinău. Dar sînt lucruri care sînt la suprafaţă. Domnul
Vlad Plahotniuc, care e coordonatorul guvernării şi liderul PDM, ar avea obligaţia în astfel de situaţii să iasă în faţa presei, să organizeze o conferinţă de presă şi să disipeze toate zvonurile şi speculaţiile, dacă acestea sunt doar zvonuri şi speculaţii”, a explicat Boțan în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Igor Boțan a mai remarcat că autoritățile de la Chișinău sînt interesate ca demersul expediat Federației Ruse să fi recepționat și în capitatele occidentale. Iată cum explică analistul politic această ipoteză.
„Eu cred că există interesul de a explica de ce investigaţiile laundromat-ului şi a furtului miliardului sînt atît de lente. Bani sînt necesari pentru autorităţile moldovene, care, iată, s-au angajat într-un proiect de modificare a sistemului electoral, vor să majoreze pensii şi salarii, iar resursele sînt externe, de aceea, au interesul să obţină resurse. Iar explicaţia de ce investigaţiile stau pe loc ar fi că Federaţia Rusă ridică bariere pentru a face lumină”, a punctat Boțan.
Totodată, analistul politic este de părere că autoritățile Federației Ruse procedează din punctul lor de vedere corect. „Dacă au o investigaţie a lor, în care sînt implicaţi demnitari moldoveni, lor nu le e îndemînă să facă publice aceste lucruri. De aceea vor să reducă tot acest scandal la un fel de note reciproce. Iată, vine Karasin, vor discuta. Dar eu cred că lucrurile sînt foarte-foarte profunde aici şi există motive pentru îngrijorări din partea autorităţilor moldovene”, a concluzionat Igor Boțan.
Adăuga comentariu