Activitatea tuturor deputaților, miniștrilor dar și a conducătorilor instituțiilor de stat delegați de PDM, va fi supusă unor evaluări.
Despre aceasta a declarat în cadrul uneori conferințe de presă, președintele Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, transmite NOI.md
Potrivit lui, decizia a fost luată în cadrul unei ședințe săptămînale care a avut loc în cadrul partidului. Evaluarea tuturor membrilor PDM, are drept scop eficientizarea activității instituțiilor statului iar aprecierea activității, va fi făcută în baza unor sondaje sociologice.
“Cine din colegi nu va dovedi să-și arate eficiența va pleca din funcție și va fi înlocuit de alte persoane care vor face față acestui obiectiv. Funcțiile nu sînt pentru PR sau business. Un prim draft al Codului de integritate politică va fi propus spre dezbatere la următorul Consiliu Politic al PDM. Acesta este discutat cu alți colegi din afara partidului, cu societatea civilă și experți”, afirmă Vlad Plahotniuc.
De asemenea, Pahotniuc a anunțat că în ședința PDM de astăzi a propus formarea unui bord consultative care să activeze pe lîngă partid. Din cadrul acestuia vor face parte personalități din afara PDM, oameni de diferite profesii, care vor sprijini partidul în reformarea clasei politice . “Este un bord consultative care vine să aducă un plus activității noastre de partid dar și a deciziilor pe care le luăm în partid. Conducătorul acestui bord, și cel care își va asuma demararea acestui bord este Vitalie Gamurari”, a conchis Pahotniuc.
Pd in frunte cu acest individ puscariabil pefid ce-a ajuns boss de partid e o gunoiste infecta de penali, racolati, travestiti. Gunoistea pd-maligna trebuie arsa din temelii si ingropata la cimitirul pentru javre.
cel mai probabil PLAHOTNIUC acuma își consolidează echipa, o face mai puternică, mai ales după ce CNA a depistat sute de cazuri de funcționari corupți, evident că nu vrea să tragă cu rușinea și asupra membrilor PD...
Oi blin, cred ca cineva o sa dea serios din coate doar ca sa-si indeplineasca atributiile, ca deja au fost din cei care au primit deja pe gheb de la Filip, acum deja si de Plahotniuc vor fi criticati.
Băi eu chiar o să mă bucur cînd o să-i de-a afară pe toți mizerabilii care nu fac nimic toată viața lor, da stau pe scaune moi și pune cîte 2-3 ștampile în jumate de an.
Пересажать всю эту КРИМИНАЛЬНУЮ группировку, называющих сами себя, большинством из дэ пэ мэ, во главе с их лидером в законе, ПУПнюком, (первые три буквы, ГАВ), не законно захвативших власть, путём дерзкого переворота..., и отчистить наконец МОЛДАВИЮ, от этой грязи, смрада и НОЧНОГО зловония, с соответствующим внешним видом и фамилией, плохой ..НЮК!!! Это не мнение группировки (парламентское большинство), и не мнение редакции и её хозяина..., это мой, авторский комментарий..., моё мнение... и мои принципы...
,,Деятельность всех депутатов, министров и руководителей государственных учреждений, делегированных ДПМ, будет подвёргнута оценке." Выдвиженцы ДПМ со своей задачей классно справились: миллиарды из страны бесследно исчезли, после выборов, свои коронные места в структуре власти сохранили и даже значительно приумножили, лапшу на уши населению пока удаётся удачно навешивать, пока без проблем.
Евгения Никифорчука (депутат от ДПМ) несколько дней назад на одном из телекпналов спросили сколько стоит проезд в тролейбусе, он ответил, что стоимость проезда составляет один лей. Если депутаты от ДПМ не зают как живут люди и сколько стоят услуги, то это говорит о том, что они живут в своем безбедном оазисе и на народ им насра.. ! Никифорчук протолкнул на руководящие должности своих односельчан позже став у них посаженным отцом (нанашем). Зачастую эти люди - перебезчики из других партий (ПКРМ), которые из своих корыстных соображений пролезли на эти руководящие должности и никифорчук их крышует.
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu