X 
Arşiţa stiri: 229
Preşedintele stiri: 4160

În ajun de Paști, la companiile de comerț angro cu băuturi alcoolice și produse alimentare au fost instituite posturi fiscale

29 apr. 2013,, 14:56   Economie
2853 0
Foto: esp.md
În ajunul sărbătorilor de Paști, Serviciul Fiscal de Stat a instituit posturi fiscale la un şir de agenţi economici ce activează în domeniul comercializării angro a produselor alimentare, băuturilor alcoolice, mezelurilor etc. Potrivit informațiilor oferite portalului NOI.md de surse din cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, măsurile au fost luate ținînd cont de faptul că în perioada Sărbătorilor Pascale se constată o creştere semnificativă a volumului de vînzări şi, respectiv, a tentaţiei contribuabililor de a se eschiva de la onorarea obligaţiunilor faţă de buget.

Potrivit IFPS, instituirea posturilor fiscale va permite monitorizarea activităţii agenților economici şi prevenirea eventualelor încălcări ale legislaţiei fiscale. Serviciul Fiscal menționează că activitatea posturilor fiscale urmează a se desfăşura în strictă conformitate cu prevederile Regulamentului-cadru privind principiile generale de instituire şi funcţionare a posturilor fiscale, aprobat printr-un ordin al IFPS din 26 aprilie 2011.

Potrivit documentului, toată activitatea postului fiscal, atît în ansamblu, cît şi în situaţii anumite, urmează să se producă fără a provoca deranjuri contribuabilului şi fără perturbarea activităţii acestuia. În cazul în care agenţii economici vor constata anumite încălcări din partea funcţionarilor fiscali pe durata funcţionării posturilor fiscale, ei pot sesiza IFPS la telefonul de încredere 82 34 08 sau depune o contestare în vederea sancţionării disciplinare a persoanelor vinovate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав