Un alpinist taiwanez de 21 de ani a fost găsit în viaţă la 47 de zile după ce a fost dat dispărut în munţi, scrie digi24.ro.
Tînărul a fost găsit într-un canion, alături de trupul iubitei sale, în vîrstă de 19 ani. Fata murise cu doar trei zile înainte de venirea salvatorilor.
Alpinistul a fost recuperat de echipele de salvare, care l-au transportat la un spital din capitala Nepalului. Starea bărbatului i-a îngrozit chiar şi pe medicii care îl îngrijesc. Tînărul slăbise 30 de kilograme şi era plin de paraziţi. Chiar şi aşa, taiwanezul e în afara oricărui pericol.
Tînărul şi prietena lui au ajuns în Nepal pe 9 martie, ca să participe la o expediţie. Deşi era zăpadă mare, cei doi s-au avîntat în munţi. A doua zi, nu au mai dat telefon acasă, iar rudele au alertat autorităţile, care i-au căutat timp de şapte săptămîni.
Adăuga comentariu