|
Foto: frontpress.ro |
Fundația Bertelsmann a efectuat studiul Religionsmonitor 2013, în cadrul căruia au fost chestionați 14 mii de respondenți din 13 țări, relatează finance.ua. Sociologii au constatat că respingerea Islamului este în prezent un fenomen al lumii occidentale.
Jumătate din populația Elveției consideră că concepția islamică despre lume și valorile occidentale sînt incompatibile. Totodată, 57% dintre elvețieni s-au descris ca fiind oamenii "moderat" sau "foarte religioși".
În Europa, cel mai mare procent de respingere a islamului a fost înregistrat în Spania și Elveția, cel mai mic - în Marea Britanie. În același timp, o treime dintre respondenții din Turcia și 27% dintre israelieni se simt amenințați de răspîndirea creștinismului țările lor.
Fondul Bertelsmann, de asemenea, a concluzionat că centrele de mare religiozitate se află în prezent în afara Europei - în special în Turcia, Brazilia și India. Mai puțin sensibili la viață religioasă intensă sînt suedezii (28%) și israelienii (31%).
Între timp, un studiu american realizat de Pew Research Center, arată că mai mult de jumătate dintre musulmanii din întraga lume pledează în favoarea aplicării legilor Șariatului în țările în care locuiesc. Datele însă diferă serios de la o țară la alta, de exemplu în Afganistan 99% dintre respondenți aprobă normele Șariatului, în timp ce în Azerbaidjan - doar 8%.
Adăuga comentariu