X 
Jocurile Olimpice stiri: 118
Transnistria stiri: 1453

Iurie Leancă va fi premier doar pentru cîteva săptămîni – declarație

15 mai. 2013,, 12:56   Politică
6020 0
Foto: mk.ru
Candidatul PLDM la funcția de premier, Iurie Leancă, are puține șanse să fie ales în funcție, iar dacă va fi ales, acesta va demisiona la cîteva săptămîni de la instituire. Declarația a fost făcută astăzi pentru NOI.md de către analistul politic Anatol Plugaru.

”Iurie Leancă va fi prim-ministru doar pentru o săptămînă sau două. Și asta pentru că dosarele ex-ministrului Vlad Filat vor fi clasate. Acest lucru se poate întîmpla și săptămîina viitoare de îndată ce va fi numit în funcție procurorul general. Atunci Filat liber se va putea apropia de Curte pentru a-i reproșa faptul că a avut dubii în privința sa. Respectiv, Curtea va fi nevoită să spună că nu mai are suspiciuni în privința lui Filat. Atunci Leancă, un om ascultător, va demisiona și, de această dată, cu siguranță, va fi propus Vlad Filat”, a precizat Anatol Plugaru.

În cazul în care Iurie Leancă nu va fi votat de către Parlament în funcția de premier, analistul politic consideră că avantajele lui Vlad Filat de a accede la această funcție nu au de suferit. ”Președintele Nicolae Timofti va întinde această procedură pînă cînd Chetraru își va da demisia. Respectiv dosarele vor fi clasate și în toamnă Filat va redeveni la sigur premier”, a adăugat Anatol Plugaru.

Astăzi, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat un decret prin care Iurie Leancă a fost desemnat în calitate de candidat la funcţia de premier ca urmare a propunerii făcute de către fracțiunea PLDM. Comuniștii refuză să participe la negocierile privind formarea noului guvern condus de Iurie Leancă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?