X 
Cutremure stiri: 506

Situația politică de la Chișinău, discutată la Washington

15 mai. 2013,, 14:42   Politică
5004 1
Foto: europalibera.org
Situația politică cu care se confruntă astăzi Republica Moldova și care, în ultimele luni, a înregistrat un regres a ajuns să fie temă de discuție și pentru americani. Potrivit unei declarații de presă a Fundației Moldova, reprezentanții organizațiilor nonguvernamentale care au programe în Republica Moldova, dar și foști oficiali guvernamentali americani, au conchis că pachetul de legi adoptat recent de Parlamentul de la Chișinău a fost votat în pripă.

”Pachetul de legi vine în contradicţie cu angajamentele asumate şi subminează realizările Republicii Moldova în dezvoltarea unui sistem democratic pluralist. Aceste legi au fost adoptate într-o zi, fără o consultare adecvată cu cetățenii și fără respectarea standardelor europene cu privire la reforma constituțională", a comunicat președintele Fundației Moldova, Vlad Spînu.

În aceste condiții, Grupul Prietenilor Moldovei cheamă politicienii de la Chişinău să lase interesele personale și să continue implementarea politicilor de dezvoltare a unui viitor european al țării.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав