Roger Ailes, fondator şi fost CEO al postului de televiziune Fox News, a murit joi la vârsta de 77 de ani, a anunţat soţia lui, Elizabeth Ailes, citată de platforma online Huffington Post.
"Profund întristată şi cu sufletul îndurerat, vă anunţ că soţul meu, Roger Ailes, a murit în această dimineaţă. Roger a fost pentru mine un soţ iubitor, un tată iubitor pentru fiul nostru Zachary şi un prieten loial pentru mulţi oameni. A fost, de asemenea, un patriot, fiind profund recunoscător că a trăit într-o ţară care i-a oferit oportunitatea de a munci din greu, de a avea succes şi de a dărui, apoi, societăţii", a spus Elizabeth Ailes într-un comunicat de presă.
"Într-o carieră care s-a întins pe durata a peste cinci decenii, activitatea lui în entertainment, politică şi ştiri a influenţat vieţile multor milioane de oameni. Iar astăzi, deşi plângem moartea lui, îi celebrăm în acelaşi timp viaţa", a adăugat soţia magnatului de presă.
Roger Ailes a condus Fox News de la lansarea acestuia, în 1996, transformându-l într-un post TV de mare succes şi într-o voce extrem de influentă, care a modelat universul politicii din Statele Unite. Roger Ailes a consiliat mai mulţi preşedinţi republicani ai Statelor Unite ale Americii, între care şi George H.W. Bush, iar Fox News a devenit cel mai urmărit post de televiziune american. În urmă cu mai puţin de un an, Roger Ailes a fost nevoit să demisioneze de la conducerea postului Fox News în urma unui scandal în care era acuzat de hărţuire sexuală.
Adăuga comentariu