Moldova și Grecia intensifică cooperarea comercial-economică și președintele țării noastre, Igor Dodon va întreprinde o vizita în Elada în această vară.
La înțelegerea referitor la vizita s-a ajuns pe parcursul reuniunii pe care șeful statului moldovenesc a avut-o cu președintele Greciei Prokopis Pavlopoulos în cadrul Summitului al 25-lea aniversar al Organizației de Cooperare Economică la Marea Neagră de la Istanbul, transmite NOI.md.
Potrivit comunicatului Serviciului de presă al șefului statului moldovenesc, tema principală a discuțiilor a devenit stadiul actual al relațiilor bilaterale moldo-elene, precum și perspectiva dezvoltării acestora pe viitor, în special, pe dimensiunea economică.
Președintele Greciei Prokopios Pavlopoulos a menționat că țara sa este gata să asiste Republica Moldova în diverse reforme. Totodată, Igor Dodon a lansat inițiativa în adresa omologului său de a efectua o vizită în Republica Moldova în acest an.
Părțile au ajuns la concluzia că este necesar să continue discuțiile, inclusiv, în cadrul viitoarei vizite a lui Igor Dodon în Republica Elenă, în această vară.
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu