Milioanele de cetăţeni români care cîştigă bani în afara ţării și cei care stau în România, dar au venituri din alte țări trebuie să achite impozitul pe venit la fiscul din România.
Dacă nu se vor supune acestei decizii, vor plăti amenzi substanțiale, care ajung la 500 de lei româneşti.
Legislația fiscala din România spune că persoanele fizice care au obținut în 2016 venituri în afara țării sînt obligate să le declare fiscului, pentru impozitare, pînă la 25 mai 2017. Raportarea se face prin intermediul Formularului 201 și, în caz de nedepunere, contribuabilii riscă să fie sancționați cu pînă la 500 de lei, potrivit libertatea.ro.
Veniturile realizate în străinătate ce sînt supuse impozitării în România sînt, în fond, următoarele:
– din profesii liberale; – din activități de producție, comerț și prestări de servicii; – din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală (adică drepturi de autor); – din cedarea folosinței bunurilor (adică închirierea terenurilor, caselor, mașinilor etc.); – din activități agricole, piscicultură și silvicultură; – cele sub formă de dividende și dobînzi; – din premii; – din jocuri de noroc; – din pensii.
Veniturile salariale obținute în străinătate și plătite de un angajator din statul respectiv nu se impozitează în România, astfel că nu se impune declararea lor. „Declarația privind veniturile realizate din străinătate” trebuie completată, în dublu exemplar, originalul trebuie depus la organul fiscal central în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal declarantul, iar copia este păstrată de plătitor.
Formularul 201, în format tipărit, se depune fie direct la registratura organului fiscal, fie prin poștă (scrisoare recomandată cu confirmare de primire), fie online. Ulterior, fiscul emite și comunică persoanelor fizice o decizie de impunere prin care este stabilită suma ce trebuie plătită ca impozit pe veniturile din străinătate în anul 2016.
Это уже интересно -- граждане Молдовы, проживающие и работающие в Молдове, но имеющие и ГРАЖДАНСТВО РУМЫНИИ, должны платить налог в бюджет Румынии, Вот и приехали. Ай да молодцы, румыны. И по закону все правильно-если ты гражданин страны-плати налоги. Было бы хорошо, если бы еще Россия и Украина приняли подобные законы. А ведь не зря пословица гласит-не садись на два стула, потому, что можно оказаться на земле ( условная интерпретация поговорки). Но интересно, будут ли платить такой налог-ПЛАХОТНЮК, ГИМПУ, ШАЛАРУ, ТЭНАСЕ И ВСЕ ОСТАЛЬНЫЕ ДЕПУТАТЫ ,ЧИНОВНИКИ И МИНИСТРЫ ИЛИ СРАЗУ ЖЕ ПОБЕГУТ С ЖАЛОБАМИ В КОМИССИИ И КОМИТЕТЫ ЕВРОСОЮЗА, КОТОРЫЙ, КАК УТВЕРЖДАЛ ТЭНАСЕ ,ПРИЗНАЛ, ЧТО НАЛИЧИЕ ДВОЙНОГО ГРАЖДАНСТВА НЕ ЯВЛЯЕТСЯ НАРУШЕНИЕМ КОНСТИТУЦИИ. А сколько будет казусов и недоразумений, когда наши граждане с румынскими паспортами, въедут в Румынию при возвращении с Запада домой, а их задержат в Румынии и заставят уплатить налог , Но что будет дальше- жизнь покажет.
Эти не пойдут жаловаться нигде, эти свои агенты, которые добивались чтобы молдаване стали гражданами Румынии. А главная их цель - Романия Маре. А сейчас их общипают хорошо, хоть этим будут довольствоватся. Даром бывает только сыр в мышеловке!!!
Pentru VOVA si Gaiduc, desteptii de ei: 1. Respectiva informatie se refera doar la cetatenii romani cu domiciliul in Romania. 2. "Veniturile salariale obținute în străinătate și plătite de un angajator din statul respectiv nu se impozitează în România, astfel că nu se impune declararea lor." - veniturile castigate si impozitate in alta tara nu mai sunt impozitate si in Romania - ce nu este clar aici, ca trebuie sa atitati spiritele?
Cum considerați : Stabilirea supremației legilor si a altor documente al EU asupra legislatiei interne a Republicii Moldova se referă la problema privind caracterul suveran și independent al statului moldovenesc?
Adăuga comentariu