Transnistria stiri: 1408
Preşedintele stiri: 4073

Negocierile în formatul ”5+2” s-au încheiat. Vezi rezultatele

25 mai. 2013,, 14:04   Politică
4238 0
Foto : livejournal.com
Negocierile în formatul ”5+2” desfășurate în ultimile două zile la Odesa au luatsfîrșit. Participanţii la reuniune au examinat chestiuni legate de asigurarea condiţiilor necesare pentru libera circulaţie a persoanelor şi mijloacelor de transport dintre cele două maluri ale Nistrului, demontarea funicularului de peste râul Nistru din preajma oraşelor Rezina şi Rîbniţa, evacuarea din regiunea transnistreană a deşeurilor radioactive, protecţia ecosistemului râului Nistru, efectuarea controlului asupra fluxurilor migraţionale, promovarea interacţiunii dintre organele de apărare a ordinii publice şi de luptă împotriva crimei organizate şi altele, informează Biroul pentru Reintegrare.

Totodată, urmare a unor dezbateri pertinente reprezentanţii politici din partea Chişinăului şi Tiraspolului au semnat o decizie protocolară cu privire la demontarea funicularului de peste râul Nistru din preajma oraşelor Rezina şi Rîbniţa şi au efectuat un schimb amplu de informaţii pe marginea subiectelor de pe agenda întâlnirii.

Participanţii la reuniune au convenit să organizeze următoarea şedinţă în formatul ”5+2”, la mijlocul lunii iulie la Viena, Austria.
0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?