X 
Arşiţa stiri: 232
Transnistria stiri: 1422
Preşedintele stiri: 4130

Anul în care oamenii vor trăi pe Lună dezvăluit de o companie aerospaţială

28 mai. 2013,, 09:27   Ştiinţă şi IT
2501 0
Foto : itar-tass.com
În anii 2020, cînd astronauţii vor debarca, probabil, pe un asteroid, angajaţi ai unor firme particulare ar putea lucra deja pe Lună, în baze de cercetare permanente, arată un raport elaborat recent de o companie aerospaţială.

Studiul privitor la viitoarele misiuni umane a fost realizat de Bigelow Aerospace şi scoate în evidenţă interesul companiilor private faţă de explorarea spaţială în general, dar mai ales faţă de misiunile pe Lună.

NASA intenţionează să-şi continue programul de explorări spaţiale pregătind o misiune de vizitare a unui asteroid pînă în 2025 şi a planetei Marte un deceniu mai tîrziu, scrie descopera.ro.

Firmele private, în schimb – inclusiv Bigelow Aerospace - se arată mai interesate de satelitul natural al Pămîntului. Este important pentru NASA să ştie că există interes pentru Lună şi pentru misuni pe suprafaţa selenară, a declarat William Gerstenmaier, director al operaţiunilor spaţiale în cadrul NASA.

Agenţia ar putea profita de ceea ce realizează sectorul privat în domenii precum transportul spaţial, sistemele de menţinere a vieţii şi alte tehnologii necesare pentru călătoriile în spaţiu mai departe de orbita terestră, a observat el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Declarația deputatului PAS Vasile Șoimaru despre o eventuală interzicere a Bisericii Ortodoxe Moldovenești (în cadrul Patriarhiei Moscovei) a provocat o mare rezonanță. Ce biserică, în opinia dumneavoastră, ar trebui să existe în Moldova?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав