Șeful Executivului a avut o întrevedere cu președintele Alexandr Lukașenko, în cadrul căreia a discutat despre rezultatele colaborării dintre cele două state pe parcursul celor 25 de ani de relații diplomatice, precum și despre posibilitățile de a lansa noi proiecte comune, relatează NOI.md, citînd Serviciul de presă al Guvernului Moldovei.
Filip a remarcat dialogul constructiv dintre Republica Moldova și Republica Belarus și a mulțumit autorităților de la Minsk pentru deschiderea de care dau dovadă în procesul de dinamizare a parteneriatului bilateral. „Apreciem bunele relații stabilite între țările noastre și ne dorim să menținem, în continuare, caracterul stabil și productiv al acestora”, a declarat Pavel Filip.
De asemenea, el a spus că Republica Moldova s-a pronunţat pentru valorificarea deplină a potențialului comercial-economic dintre cele două țări. „Sîntem interesați să aprofundăm colaborarea cu partenerii din Belarus în domeniul industriilor de producție. Zona de comerț liber a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană deschide noi posibilități pentru dezvoltarea mediului de afaceri, în particular pentru sporirea numărului de companii mixte. Am lansat o serie de reforme interne pentru a facilita activitatea antreprenorilor, dorim să creăm condiții atractive pentru investitorii străini, inclusiv pentru cei din Belarus”, a mai spus prim-ministrul.
Oficialii au avut, de asemenea, un schimb de opinii privind importanța activității Comisiei interguvernamentale mixte pentru cooperare comercial-economică, parteneriatul bilateral în domeniul transporturilor, construcției, agriculturii și cel al culturii.
Adăuga comentariu