Surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene au relatat pentru INFOTAG că oficialii au făcut un schimb de opinii privind stadiul actual al relaţiilor moldo-norvegiene, în cadrul întrevederii fiind subliniat interesul reciproc pentru valorificarea potenţialului de cooperare în plan politic, comercial-economic şi cultural-umanitar.
De asemenea, interlocutorii au abordat subiectele privind gradul de implementare a reformelor în Republica Moldova şi cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale.
Vicepremierul Andrei Galbur, aflat în vizită de lucru la Oslo, prilejuită de împlinirea a 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-norvegiene, a exprimat mulţumiri Guvernului Norvegiei pentru asistenţa tehnică acordată Republicii Moldova în vederea realizării proiectelor de dezvoltare economică, angajare durabilă în cîmpul muncii, promovarea supremaţiei legii şi reformei sistemului judecătoresc.
În cadrul vizitei, şeful diplomaţiei de la Chişinău a ţinut o prelegere la Institutul Norvegian pentru Afaceri Internaţionale, unde a vorbit despre priorităţile de politică externă ale RM pentru perioada imediat următoare, precizînd că modernizarea economică, depăşirea scindărilor interne în rîndurile populaţiei şi reglementarea transnistreană sînt obiectivele pe termen lung, cu importanţă strategică pentru Republica Moldova.
Adăuga comentariu