X 
Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4077

A fost descifrată o notă cu vechimea de 2600 de ani

20 iun. 2017,, 02:00   Externe
2726 0

Savanţii de la Universitatea din Tel-Aviv au descoperit un text necunoscut pe un ciob de ceramică, găsit în oraşul Arad încă în anii 1960. În mesajul de pe ciob este vorba despre achiziţii de vin.

Pînă nu demult una dintre părţile ostraconului se considera pustie. Arad, pe locul unde a fost făcută descoperirea, a fost folosit ca un avanpost militar.

Inscripţia de pe avers conține înregistrări de serviciu și ale finanțelor de război.

Conţinutul reversului a putut fi cunoscut doar acum cu ajutorul noului sistem de scanare. Pe partea nevăzută autorul mesajului scrie despre livrările de ulei şi roagă să i se trimită vin pentru necesităţile garnizoanei.

După cum se poate înţelege din textul de pe ostracon, în secolul şase pînă la era noastră funcţionarul responsabil pentru aprovizionarea garnizoanei din Arad trebuie să primească provizii. Împreună cu uleiul şi făina a fost expediată şi o scrisoare de însoţire pe un fragment de ceramică.


Se presupune că destinatar al mesajului era ofiţerul de logistică pe nume Elishiv ben Oshayahu și autor – un oarecare Hananiyahu din orașul Beersheba.

Scrisoarea începe cu un salut prietenesc: „Prietenul tău Hananiyahu (prin prezenta) vă transmite salutări (lui Eliashiv şi familiei) şi să vă binecuvînteze Dumnezeu”.

După aceasta urmează menţiunea despre o recipisă expediată de autorul din Beersheba, rugămintea de a expedia argint şi ulei, precum şi doleanţa de a nu trimite marfă a cărei denumire nu poate fi descifrată.

Cercetătorii datează ostraconul cu denumirea Arad 16 cu anul 600 pînă la era noastră. Aceasta înseamnă că corespondenţa dintre Hananiyahu din orașul Beersheba şi Elishiv ben Oshayahu din garnizoana din Arad a avut loc pe timpurile Primului Templu, și cu puțin timp înainte de cucerirea lui Iuda de către regele babilonian Nabucodonosor al II-lea.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?