Acest fapt este menţionat într-un comunicat al instituţiei, emis "în legătură cu sesizările tot mai frecvente ale cetăţenilor Transnistriei care pleacă la odihnă prin Aeroportul Chişinău".
MAE aminteşte că, potrivit modificărilor legislative adoptate de Moldova, sancţiunile pentru încălcarea anumitor reguli de aflare în RM nu se aplică asupra cetăţenilor care nu deţin acte moldoveneşti (paşaport sau viză de reşedinţă) şi locuiesc permanent în Transnistria.
Totodată, conform hotărîrii din februarie 2015 cu privire la unele aspecte ale liberei circulaţii, "de răspundere administrativă sînt scutite persoanele care pot confirma că locuiesc în Transnistria, precum şi cele care deţin paşaport străin cu menţiunea că se află la evidenţa consulară la o ambasadă acreditată în Moldova". De asemenea, este prevăzută o procedură prin care orice cetăţean al Transnistriei poate scrie o declaraţie pe proprie răspundere precum că locuieşte în Transnistria, cu anexarea dovezilor documentare.
În acest context, MAE consideră că cerinţele părţii moldoveneşti sînt nefondate şi "va continua consecvent să apere interesele şi drepturile fundamentale ale locuitorilor Transnistriei cu implicarea tuturor instrumentelor internaţionale accesibile".
Adăuga comentariu