|
Foto: lenta.ru |
Preşedintele rus Vladimir Putin şi soţia sa Ludmila au anunţat joi, într-un interviu acordat postului de televiziune Rossiya-24, că divorţează, transmit agenţiile internaţionale de presă.
'A fost o decizie comună. Căsătoria noastră s-a terminat. Practic nu ne mai vedem. Fiecare dintre noi îşi are propria viaţă', a declarat Putin.
Ei sînt căsătoriţi din anul 1983 şi au împreună două fete, Ekaterina şi Maria. Cei doi şi-au anunţat divorţul după ce au asistat împreună la un spectacol de balet. Întrebat despre zvonurile care circulă de mult timp potrivit cărora nu mai trăiesc împreună, liderul de la Kremlin a răspuns: 'Este adevărat'.
La rîndul ei, Ludmila a spus că este vorba despre un 'divorţ civilizat'. 'Vom fi mereu foarte apropiaţi. Îi sînt recunoscătoare lui Vladimir Vladimirovici pentru că mă sprijină', a afirmat ea. Prima doamnă a Rusiei a fost văzută rareori în public în îndelungata perioada de cînd soţul ei conduce această ţară. 'Nu-mi place publicitatea şi să zbor este dificil pentru mine', a explicat Ludmila, care în tinereţe a fost stewardesă. Ultima dată cînd au apărut împreună a fost pe data de 7 mai 2012, la inaugurarea celui de-al treilea mandat al lui Putin la Kremlin.
Deocamdată nu este clar dacă divorţul a fost formalizat din punct de vedere legal. Întrebat de agenţia Reuters, purtătorul de cuvînt al lui Putin, Dmitri Peskov a răspuns că nu ştie.
Adăuga comentariu