X 
Arşiţa stiri: 233
Preşedintele stiri: 4150

Expert rus: sînt necesare noi abordări pentru dezvoltarea Transnistriei

10 iul. 2017,, 16:30   Politică
2003 0

Cunoscutul expert rus Andrei Deveatkov consideră că sînt necesare "noi abordări pentru dezvoltarea Transnistriei". Potrivit agenţiei INFOTAG, această opinie el şi-a exprimat-o într-un articol publicat pe site-ul Centrului Carnegie din Moscova.

Comentînd urmărirea fostului lider transnistrean, Evghenii Şevciuk, de către noile autorităţi ale regiunii, în spatele cărora se află corporaţia "Sheriff", analistul menţionează că "este prea puţin probabil ca o asemenea consolidare a puterii în mîinile unei structuri comerciale să aibă un impact pozitiv asupra dezvoltării instituţiilor democratice şi statului de drept în Transnistria".

"Cazul lui Şevciuk poate deveni începutul presiunilor în viaţa politică. Poziţiile monopoliste ale "Sheriff" în multe domenii nu pot să nu împiedice dezvoltarea concurenţei, a afacerilor mici şi mijlocii independente. În aceste condiţii, noile autorităţi vor fi ispitite să continue să spere exclusiv la ajutorul financiar, organizaţional şi politic al Rusiei, fără să schimbe serios realităţile transnistrene interne", menţionează Deveatkov.

În opinia sa, situaţia din Transnistria poate deveni similară cu "ceea ce se întîmplă astăzi la Chişinău, unde puterea reală este concentrată în mîinile oligarhului Vlad Plahotniuc".

"Pe de altă parte, consolidarea puterii oferă conducerii Transnistriei şansa să elaboreze un program strategic de dezvoltare a republicii nerecunoscute, ceea ce nu s-a întîmplat în ultimii 20 de ani. Situaţia bugetară actuală a regiunii este deosebit de periculoasă, în condiţiile în care unui salariat îi revine un pensionar, iar fiecare al doilea salariat activează în sfera bugetară", scrie expertul.


El menţionează că la forumul economi internaţional, care s-a desfăşurat săptămîna trecută în Transnistria, funcţionarii locali au vorbit despre planurile de a micşora povara fiscală pentru business pînă la 26%, de a elimina barierele administrative pentru activitatea antreprenorială şi de a reforma sistemul managementului de stat în baza auditului desfăşurat de companiile ruse de profil.

Expertul constată că "în baza acestor declaraţii deocamdată nu se vede abordarea strategică pe ce anume domenii ale economiei trebuie să fie pus accentul, cum să fie susţinute de organele de stat, cum să fie dezvoltate principalele direcţii de export şi altele".

"Transnistria s-a pomenit acum într-o situaţia deloc simplă. Lucrurile în economie sînt tot mai proaste. Relaţiile cu Moldova şi Ucraina se înrăutăţesc, se intensifică izolarea de Rusia, Moscova nu-şi mai poate spori ajutorul oferit Tiraspolului. În aceste condiţii, păstrarea de facto a statalităţii republicii nerecunoscute se poate face doar prin activizarea resurselor interne. Noua abordare faţă de dezvoltarea Transnistriei este deosebit de actuală acum, cînd soluţionarea crizei ucrainene şi normalizarea relaţiilor Rusiei cu UE şi SUA devin tot mai puţin probabile", susţine Andrei Deveatkov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав