X 
Cutremure stiri: 500

Franţa: Greva controlorilor de trafic aerian, risc de perturbări pe aeroporturile din Paris

11 iun. 2013,, 11:07   Externe
2619 1
Foto : focus.ua
Activitatea aeroporturilor pariziene Roissy (Charles de Gaulle) şi Orly riscă să înregistreze marţi perturbări importante din cauza unei greve a controlorilor aerieni, a avertizat societatea Aéroports de Paris (ADP), transmite AFP.

'Pentru moment, situaţia este calmă în cele două aeroporturi însă sînt prevăzute întîrzieri pe parcursul zilei', a declarat un purtător de cuvînt de la ADP, care a evocat posibilitatea anulării unor zboruri în ultimul moment. 'Sfătuim pasagerii să ia contact cu compania lor aeriană înainte de a se deplasa la aeroport pentru a verifica dacă zborul lor mai este valabil', a adăugat purtătorul de cuvînt.

Sindicatul autonom al controlorilor de trafic aerian (SNCTA), care îi reprezintă pe majoritatea supraveghetorilor de trafic, a depus un preaviz de grevă în perioada 11-13 iunie, pentru a denunţa 'consecinţele directe asupra politicii naţionale ale constrîngerilor europene' în acest sector. Alte sindicate care reprezintă controlorii aerieni au depus şi ele preavize de grevă, însă numai pentru ziua de miercuri, pentru a protesta faţă de un proiect de directivă europeană vizînd crearea unui 'cer unic' la nivel european.

Sindicatele au sfătuit companiile aeriene ca în perioada marţi-joi să-şi reducă la jumătate programul de zboruri pe aeroporturile Roissy, Orly, Beauvais (în apropiere de Paris), Lyon (centru-est), Nisa, Marsilia, Toulouse şi Bordeaux (sud).

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va efectua marţi o vizită la Paris, unde va avea întrevederi cu omologul francez Laurent Fabius şi cu ministrul delegat pentru afaceri europene, Thierry Repentin.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав