X 
Cutremure stiri: 504

Guvernul Leancă și-a anunțat obiectivele de bază

12 iun. 2013,, 14:27   Politică
3244 4
Foto: casata.md
Crearea locurilor de muncă, lupta împotriva corupției și integrarea în UE cu un parcurs mai rapid – acestea sînt principalele trei obiective prioritare pentru primele 100 de zile de activitate a Guvernului.

În cadrul unei conferințe de presă, premierul Iurie Leancă s-a referit în parte la fiecare domeniu de activitate.

„În situația noastră a fost un pic altfel, pentru că avem un an și jumătate, iar eforturile noastre vor fi sub semnul urgenței. Pentru 100 de zile vom avea cîteva obiective care vor demonstra seriozitatea intențiilor noastre. Vom încerca să demonstrăm capacități, în ansamblu, în aceste 100 zile”, a declarat Iurie Leancă.

Un alt obiectiv al Guvernului, potrivit premierului, ține de reabilitarea a 130 km de drum, care sînt în lucru, apoi demararea lucrărilor altor 170 mii km și crearea noilor locuri de muncă. „În aceste 100 de zile ne vom axa pe dezvoltarea sectorului privat: pe programe diverse, precum PARE 1+1, și diverse proiecte pentru tinerii emigranți, astfel creînd și noi locuri de muncă. Acordarea a 150 milioane de lei drept subvenții pentru agricultori și asigurarea a 5 mii locuri de muncă în mediul rural”, a spus Leancă.

Prim-ministrul a adăugat că va fi demarată construcția gazoductului Iași-Ungheni, care va asigura securitatea energetică, dar și va oferi noi locuri de muncă.

Totodată, potrivit lui Leancă, Guvernul își propune realizarea reformei justiției, instituțiilor de forță și lupta contra corupției, pentru a arăta că cetățenii sînt asigurați juridic. “La moment, în MAI sînt 2300 de posturi vacante și vom începe angajarea noilor colaboratori, inclusiv a tinerilor absolvenți, dar ne dorim și mai multe femei. Vrem să dotăm 1200 de polițiști cu uniforme de tip nou”, a menționat Leancă.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав