Actorul şi dramaturgul Sam Shepard a murit la vîrsta de 73 de ani (Imagine: Rastar Films/ IMDB)
Boneau a cerut păstrarea intimităţii familiei ''în aceste clipe dificile'' declarînd că funeraliile vor fi făcute în mod privat.
În cursul carierei sale îndelungate, Shepard - al cărui nume complet era Samuel Shepard Rogers III - a scris peste 40 de piese de teatru şi a fost nominalizat şi la Premiile Oscar la categoria cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul său din filmul 'The Right Stuff', din 1983. Shepard a cîştigat şi un premiu Pulitzer pentru piesa 'Buried Child' , din 1979.
Shepard a jucat în 'Steel Magnolias', 'Black Hawk Down' şi, cel mai recent, în 'Bloodline' produs de Netflix.
În urma lui Shepard rămîn cei 3 copii ai săi - Hannah şi Samuel, pe care îi are cu fosta sa parteneră, actriţa Jessica Lange, şi fiul spu Jesse, dintr-o relaţie anterioară cu O-Lan Jones, precum şi surorile sale Roxanne şi Sandy Rogers.
De la moartea tragică a actorului, omagiile au fost neîntrerupte pentru acesta.
Regizorul Ava DuVernay a scris pe Twitter: ''Sam Shepard. De fiecare dată cînd apărea pe ecran, ştiai că eşti pe mîini bune. O scenă din Days of Heaven. Să se odihnească în pace şi iubire.''
Actorul Antonio Banderas a scris la rîndul său: ''Jeanne Moreau, Sam Shepard, vă mulţumesc pentru că ne-aţi încîntat cu 24 de cadre pe secundă. RIP.''
Un fan a scris: ''Odihneşte-te în pace, Dle Shepard. Munca şi rolurile tale mi-au îmbogăţit, urmărit şi iluminat multe zile #samshepard #samshepard''.
Adăuga comentariu