„Împărtășim deplin această opinie. Pericolul provine din deficitul de cooperare și de colaborare în domenii vitale pentru țările și popoarele noastre”, a declarat în fața presei purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Am spus de mai multe ori că toată această poveste (despre ingerința rusă în alegerile prezidențiale americane) este total absurdă și fără fundament”, a completat el, în contextul în care această ingerință este unul dintre motivele principale invocate de Congresul de la Washington pentru noua serie de sancțiuni împotriva Rusiei.
Donald Trump a promulgat legea ce instituie aceste sancțiuni, ce vizează în special sectorul energetic, dar a precizat că nu este pe deplin de acord cu noile măsuri, întrucît în opinia sa ele riscă să apropie China, Rusia și Coreea de Nord.
El a acuzat totodată Congresul că are o contribuție în deteriorarea relațiilor cu Rusia. „Relațiile noastre cu Rusia sînt la un minim istoric foarte periculos. Puteți mulțumi Congresului, sînt aceiași oameni care se dovedesc incapabili să ne dea o asigurare de sănătate”, a scris președintele american joi pe Twitter.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov și secretarul american de stat Rex Tillerson, care au avut joi o convorbire telefonică, se vor întîlni în acest weekend în Filipine.
Adăuga comentariu