Transnistria stiri: 1451
Preşedintele stiri: 4080

O publicație americană scrie despre critica la adresa Moldovei

10 aug. 2017,, 14:42   Societate
2572 1

Un amendament din 26 decembrie la legislația Republicii Moldova a ajuns în vizorul presei internaționale.

Publicația Washington Post a scris că un grup care luptă cu corupția a criticat Guvernul Republicii Moldova că oferă cetățenie persoanelor care investesc sute de mii de euro în statul nostru.

Amendamentul din lege stipulează că cei care investesc 100 de mii de euro, cumpără proprietate imobiliară sau împrumută statul cu 250 de mii de euro pentru cinci ani, pot obține cetățenia Republicii Moldova.

Legislația curentă a fost rectificată pe 26 decembrie, fapt care a trecut neobservat. Șase luni mai tîrziu, amendamentul a intrat în vigoare, mai scrie Washington Post.

Măsurile ar putea "legaliza banii murdari", a declarat Veaceslav Negruță, reprezentant al organizației Transparency International Moldova, pentru the Associated Press.


Analiștii spun că legea ar putea permite cetățenilor statelor sovietice să călătorească liber prin Uniunea Europeană.

Publicația a amintit că Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană în 2014 și că moldovenii nu au nevoie de vize pentru a călători în Uniunea Europeană.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?