Soluția ar putea fi anunțată de secretarul de stat al SUA Rex Tillerson la 1 septembrie.
Potrivit publicației, problema misiunilor diplomatice ale Rusiei și Statelor Unite ale Americii a fost discutată la recenta întîlnire a lui Tillerson cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov, la Manila, în Filipine. La finalul discuțiilor, secretarul de stat american a declarat reporterilor că Washingtonul nu a luat încă o decizie cu privire la răspunsul ce va fi dat Moscovei în legatura cu expulzarea diplomaților americani, dar că acesta va fi anunțat la începutul lunii viitoare.
În prezent, SUA au pe teritoriul rusesc trei consulate generale – la St. Petersburg, Ekaterinburg și Vladivostok, iar partea rusă are în SUA patru consulate: la New York, San Francisco, Seattle și Houston.
Cu ceva timp în urmă, părțile au negociat deschiderea celui de-al patrulea Consulatul General al SUA in Rusia, dar în cele din urmă guvernul american a abandonat această idee.
Amintim, pe 28 iulie, Rusia a anunțat decizia de a reduce numărul de angajați ai misiunii diplomatice a SUA în Rusia la 455 de persoane, și a interzis accesul la „dacha” (vila) diplomatilor din Serebriany Bor. Ulterior, presedintele Vladimir Putin a anunțat că vor părăsi Rusia 755 de diplomați americani.
Adăuga comentariu