Ex-viceministrul Economiei nu va sta la pușcărie. După ce și-a recunoscut vina și a achitat un prejudiciu integral de peste 2,5 milioane de lei, procurorii anticorupție au decis să ceară pentru funcționar doar o pedeapsă sub formă de amendă. Declarația a fost făcută pentru Deschide.MD de către procurorul de caz, Dorin Compan.
Potrivit sursei citate, acuzatorii de stat cer - pe lîngă prejudiciul achitat - o amendă în valoare de 1500 de unități convenționale, echivalentul a 75 mii de lei și achitarea cheltuielilor judiciare care se ridică la 5597 de lei.
Deși scapă doar cu pedeapsă financiară, Valeriu Triboi ar putea să nu mai revină la Ministerul Economiei. Asta pentru că acuzatorii mai cer pentru el și privarea dreptului de a ocupa funcții publice și funcții de demnitate publică pe un termen de 8 ani.
Agora amintește că Valeriu Triboi și-a recunoscut vina în cadrul ședinței de judecată de astăzi, iar sentința a fost amînată pentru data de 22 august.
Fostul viceministru al Economiei a fost reținut la 31 martie curent, procurorii anticorupție și ofițerii CNA au efectuat perchezitii la Ministerul Economiei, în mai multe birouri. În urma acestora a fost reținut Valeriu Triboi, fiind învinuit de abuz de putere şi prejudicierea bugetului de stat în proporţii deosebit de mari.
Adăuga comentariu