Arşiţa stiri: 233
Preşedintele stiri: 4151

Episcopul Marchel: "Niciodată în 654 de ani de istorie nu a existat o conducere a țării fără de Dumnezeu ca acum"

27 iun. 2013,, 08:48   Societate
8270 8
Foto: puls.md
La ședința Sfîntului Sinod a Mitropoliei Moldovei slujitorii bisericii au convenit cu privire la așa-numita mica excomunicare a celor care au votat pentru legea privind egalitatea șanselor. Decizia a fost comentată pentru pulse.md de către Episcopul de Bălți și Fălești Marchel.

- Vlădică, cît timp a dat Sfîntul Sinod parlamentarilor care au votat pentru legea privind egalitatea șanselor?

- Au fost luate măsuri la adresa întregii conduceri a țării. Am înaintat cerințele noastre pe 19 mai, nu a venit nicio reacție, așa că îi avertizăm că dacă vor continua să acționeze astfel, le vom refuza inițial împărtășania, în cazul în care nu va urma nicio reacție vom recurge la o excomunicare mai mare. Noi înțelegem că acum la ordinea zilei este problema transnistreană, îi acordăm prioritate, iar reacția la acțiunile noastre o așteptăm după concedii, în luna septembrie.

- Ce va fi accepta biserica drept pocăință?

- Ca pocăință va fi acceptată o nouă abordare din partea autorităților. Dacă vor adopta o lege care să interzică prezența homosexualilor în instituțiile preșcolare, școlare, medicale, vor fi închise cluburile de noapte, care îi pervertesc pe copiii mici, atunci cînd vor fi luate măsuri pentru a opri această mișcare imorală, atunci vom accepta acestea ca pocăință și îbdreptare.

- Au existat avertismente similare din partea Bisericii la adresa politicienilor în istoria Moldovei?

- În istoria Mitropoliei Moldovei nu a fost încă cazuri de excomunicare, pentru că niciodată nu a existat o astfel de conducere a țării fără de Dumnezeu, cum este cea actuală. Aceasta este prima dată în istoria de 654 de ani a Moldovei cînd asemenea oameni fără credință sînt la putere. Nici pe timpurile lui Hrușciov nu a fost așa ceva. Nici pe timpul lui Stalin nu au fost asemenea atacuri asupra Bisericii și moralității ca în guvernarea pseudo-liberalilor și pseudo-democraților noștri.

- Știți ce poziție a adoptat Mitropolia Basarabiei? Știm că mulți dintre actualii guvernanți sînt enoriașii ei.

- Această biserică este mai mult o organizație politică decît religioasă. Nu ne interesează poziția ei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав