Cutremure stiri: 504

Transnistria ameninţă să suprime zborurile avioanelor moldoveneşti deasupra regiunii transnistrene

28 iun. 2013,, 10:15   Societate
1940 0
Foto: ko.md
Aşa-numitul preşedinte al nerecunoscutei rmn, Evgheni Şevciuk, l-a delegat pe copreşedintele Comisiei Unificate de Control (CUC), Oleg Beleakov, să avertizeze partea moldovenească că "în cazul în care din nou se vor efectua zboruri de recunoaştere pe rute neplanificate, va fi examinată posibilitatea de suprimare a unor astfel de zboruri".

Potrivit Agenţiei "Infotag" cu trimitere la serviciul de presă al liderului tiraspolean, despre aceasta el a comunicat joi, în cadrul unei întrevederi cu Beleakov.

Drept motiv pentru emiterea acestei avertizări au servit informaţiile prezentate de Beleakov precum că "pe 1 aprilie şi 15 iunie partea moldovenească, în regim unilateral, a efectuat fotografii aeriene deasupra teritoriului transnistrean, fără a conveni în prealabil cu membrii CUC".

"Noi nu efectuăm zboruri aeriene deasupra Moldovei. Noi nu efectuăm zboruri aeriene deasupra Zonei de securitate. Acestea sînt acţiuni cu caracter de recunoaştere şi, cu siguranţă, sînt acţiuni provocatoare. Iniţial, vom aborda aceste probleme în cadrul CUC, pe linia ministerului de externe, vom încerca prin intermediul instrumentelor diplomatice, să convingem partenerii noştri asupra necesităţii de a respecta acordurile care sînt în vigoare. Şi în ultimul rînd vom apela la organele de drept, dacă instrumentele diplomatice nu vor acţiona în măsură deplină", a spus Şevciuk.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав