Acum, cel mai vînat om al momentului, cu o recompensă de 25 de milioane de dolari pusă pe capul lui, s-ar afla la granița irakiano-siriană, susține un locotenent general american.
După ce premierul irakian a declarat, joi, victoria împotriva jihadiștilor din orașul Tal Afar, locotenent generalul Stephen Townsend, comandantul Coaliției anti-ISIS din Siria și Irak, le-a declarat reporterilor că forțele sale continuă să îl caute pe capul grupării teroriste.
„Îl căutăm în fiecare zi. Nu cred că este mort”, a spus Townsend, citat de The Guardian.
Deși a admis că nu are „nici cea mai vagă idee” despre locația exactă a lui Baghdadi, Coaliția pe care o conduce crede că șeful ISIS ar fi putut să fugă în regiunea de mijloc a Eufratului, între Siria și Irak, după ce jihadiștii au fost îndepărtați din fortărețele din Mosul, Raqqa și Tal Afar.
„Ultimul bastion al ISIS-ului va fi în Valea Eufratului”, a subliniat Stephen Townsend, adăugînd: „Cînd îl vom găsi, cred că îl vom ucide. Probabil că nu merită efortul de a-l captura în viață”.
Tal Afar, care avea circa 200.000 de locuitori înainte de cădea în mîinile Statului Islamic, a fost măcinat de o serie de violente interconfesionale, între suniți și șiiți, după ce SUA au invadat Irakul în 2003. De aici au provenit unii dintre cei mai importanți comandanți ISIS.
Adăuga comentariu