Un ordin în acest sens al Serviciului Vamal va fi publicat mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.
Potrivit noilor reglementări, agenţii economici vor fi scutiţi de o serie de cheltuieli şi va fi exclusă circulația și stocarea unui volum mare de declarații pe suport de hîrtie la posturile vamale de plecare.
Potrivit Serviciului Vamal, modificarea legislaţiei are drept scop simplificarea perfectării declarațiilor de tranzit T1, reducerea termenului de completare a declarațiilor, fluidizarea traficului transfrontalier, omiterea contactului direct dintre colaboratorul vamal și declarant şi unificarea procesului de vămuire.
În prezent, declarațiile sînt perfectate în format electronic și pe suport de hîrtie. Noile reglementări vor fi aplicate de mîine în posturile vamale din Chişinău, postul vamal Otaci-Moghiliov-Podolsk, vama de la Cahul, iar din data de 1 octombrie în toate punctele de trecere a frontierei.
Normele metodologice privind aplicarea sistemului de tranzit pe teritoriul Republicii Moldova, în procedură T1, sînt valabile pentru mărfurile aflate în tranzit, transportate pe cale ferată sau rutieră, cu excepţia mărfurilor transportate sub acoperirea carnetului TIR. Acestea nu se aplică în cazul tranzitului bunurilor transportate de persoanele fizice.
Adăuga comentariu