„Astăzi ne amintim de acele tragice evenimente care au avut loc, cu regret, în Statele Unite, la New York și la Washington. Atunci, pentru prima dată, cred eu, lumea a conștientizat ce înseamnă actele teroriste și de atunci, din acea zi, putem afirma cu siguranță că la nivel global a început cu adevărat lupta împotriva terorismului”, a declarat Candu, notează NOI.md.
„Cu regret, în acea zi au decedat foarte mulți – peste trei mii de oameni, în mod special la New York, în cele două turnuri gemene prăbușite. Republica Moldova și autoritățile sînt alături de autoritățile americane. Am venit să ne exprimăm prin gînduri și prin acest gest că ne amintim de victime, le comemorăm. Și, cu siguranță, apreciem ceea ce fac Statele Unite ale Americii pentru Republica Moldova pentru suportul pe care îl oferă, inclusiv pe dimensiunea securității, apărării și a luptei împotriva terorismului”, a menționat președintele Parlamentului.
Cu un omagiu a venit și ambasadorul SUA la Chișinău, James Pettit, care a remarcat faptul că această zi este una foarte tristă.
„Este firesc că tot poporul american, dar și oamenii din întreaga lume își amintesc despre această tragedie”, a menționat Pettit.
Adăuga comentariu