Și asta pentru că este pentru prima dată după ceva ani cînd roșcovanul serbează împreună cu iubita lui.
Este vorba despre Meghan Markle, actrița americană cu care Harry se iubește de mai bine de un an și despre care se zvonește că urmează să fie cerută în căsătorie de Crăciun.
Cu toate acestea, se pare că actrița nu va putea să-i fie aproape lui Harry astăzi, dar a avut grijă să-și sărbătorească iubitul cu ceva timp înainte, și anume weekendul trecut, cînd au ieșit la o cină romantică în Londra. A doua zi, mai exact luni după-amiaza, Meghan a trebuit să se întoarcă la Toronto, pentru filmările la sezonul 7 din serialul Suits.
O sursă apropiată actriței de 36 de ani a declarat pentru E! News că cei doi îndrăgostiți au marcat ziua de naștere a lui Harry printr-o seară liniștită, mai ales că lui Harry nu-i place să facă mare tam-tam legat de acest eveniment. „I-a plăcut că sînt doar ei doi. Cîteodată, nu trebuie să fie ceva pompos, cu grupul de prieteni.”Ne bucurăm că Harry și-a găsit, în sfîrșit, fericirea în persoana acestei actrițe superbe și așteptăm vești bune legate de viitorul acestei relații.
Pînă atunci, vă invităm să ne aducem aminte de Harry în mai multe etape ale vieții lui, de la copilul agitat și veșnic pus pe șotii, la adolescentul rebel și, mai tîrziu, la tînărul fermecător angrenat în scandaluri, dar și în acțiuni care-i fac cinste.
Adăuga comentariu