La sfîrșitul acestora au adoptat o rezoluție prin care cer ca Moldova să fie republică prezidențială, în acest sens astăzi au dat starul unei companii de colectare a semnăturilor.
„Pornind de la faptul că Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon, este ales în această funcţie de popor și este unicul conducător legitim al ţării care exprimă voinţa poporului, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova lansează iniţiativa de trecere la forma de guvernămînt prezidenţială. Preşedintele ales de popor care poartă răspundere în faţa cetățenilor, trebuie să i se atribuie împuternicirea de a numi Guvernul. Fiecare ministru din cadrul cabinetului de miniştri trebuie să poartă răspundere personală în faţa Preşedintelui şi a poporului ţării”, ssuțin socialiștii.
Socialiștii au menționat că din moment ce guvernarea nu a permis să fie desfășurat referendumul consultativ, unica modalitate în care cetățenii pot să-și exprime voinţa, sînt alegerile parlamentare anticipate.
„Referendumul naţional propus de Preşedintele țării Igor Dodon, va fi organizat în orice condiție. Începînd de astăzi, 24 septembrie 2017, Partidul Socialiştilor anunţă startul Campaniei Naţionale de colectare a semnăturilor în susţinerea trecerii la forma de guvernare prezidenţială şi atribuirea şefului statului a funcţiei de şef al puterii executive în Republica Moldova. Obiectivul nostru este să colectăm cel puţin 70% din semnăturile cetăţenilor ţării cu drept de vot. În cadrul acestei campanii, reprezentanţii Partidului Socialiştilor vor merge în fiecare casă și fiecare apartament, oferind fiecărui locuitor al ţării posibilitatea de a-şi expune opinia despre cel care ar trebui să guverneze ţara – poporul sau o gaşcă de uzurpatori. Ei interzic referendumul, noi însă îl vom desfășura în fiecare casă”, explică PSRM.
Adăuga comentariu